Proteste zilnice la Ministerul Muncii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proteste zilnice la Ministerul Muncii

Social 21 Septembrie 2011 / 00:00 527 accesări

De miercuri şi până pe 1 octombrie, câte 500 de sindicalişti de la Confederaţia Naţională Sindicală (CNS) \"Cartel Alfa\" şi Blocul Naţional Sindical (BNS) pichetează Ministerul Muncii, nemulţumiţi de nefinalizarea negocierilor privind stabilirea sectoarelor de activitate. \"Negocierile pentru cele 40 sau 41 de sectoare de activitate nu au fost încheiate. Ele au început undeva în mandatul lui Botiş, dar în mandatul lui Lăzăroiu nu au mai fost continuate. Nu suntem de acord cu propunerea guvernului şi ministerului, iar termenul a expirat săptămâna trecută. Trebuia să aibă loc nişte negocieri, să se adopte Hotărârea de Guvern şi să se publice în Monitorul Oficial. Trebuie să intervenim pentru că angajatorii nu ştiu unde să-i încadreze şi oamenii riscă să nu-şi primească salariile\", a declarat preşedintele Filialei CNS \"Cartel Alfa\" Ilfov, Victor Grigorescu. Confederaţiile sindicale propuneau, în luna mai, împărţirea economiei în 39 de sectoare de activitate, ceea ce ar însemna că în România ar putea exista 40 de salarii minime pe economie, câte unul pentru fiecare sector plus sistemul bugetar. Vicepreşedintele \"Cartel Alfa\", Petru Dandea, declara atunci că este posibil ca primele contracte sectoriale să fie încheiate în toamnă. Şi secretarul general al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România, Adrian Izvoranu, declara că la nivelul Uniunii Europene sunt 40 de sectoare de activitate, iar la nivelul Organizaţiei Internaţionale a Muncii sunt 21 de sectoare, iar dacă propunerea sindicaliştilor va fi acceptată, România va avea, cu tot cu salariul minim pentru bugetari, 40 de salarii minime. Potrivit acestuia, din punct de vedere numeric, cel mai mare sector de activitate este comerţul, cu circa 700.000 de angajaţi, iar cel mai mic sector are aproximativ 35.000 de angajaţi.



12