“Protestele agricultorilor nu sunt justificate”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Valeriu Tabără:

“Protestele agricultorilor nu sunt justificate”

Social 05 Octombrie 2010 / 00:00 399 accesări

Luna de miere a trecut, iar sindicatele din Agricultură dau semne că vor reîncepe protestele, după perioada de graţie pe care i-au acordat-o noului ministru de profil, Valeriu Tabără. Liderul Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, Viorel Matei, şi-a arătat deja, la finalul săptămânii trecute, nemulţumirea faţă de lipsa de implicare a lui Tabără în rezolvarea problemelor domeniului, precizând că urmează să stabilească formele de protest împreună cu celelalte sindicate. Dar ministrul Agriculturii spune că prognozatele proteste din luna octombrie nu sunt justificate. Valeriu Tabără consideră că o mare parte din revendicările agricultorilor, cele referitoare la asigurarea subvenţiilor, sunt pe punctul de a fi rezolvate. El a anunţat că plata subvenţiilor către producătorii agricoli din sistemul vegetal şi ovin a fost deblocată săptămâna trecută, inclusiv în ceea ce priveşte unele restanţe din perioada 2007-2008 şi subvenţiile pe legea creditului agricol. De asemenea, a fost reluată plata subvenţiilor la motorină şi, susţine ministrul, nu vor fi probleme în asigurarea banilor până la sfârşitul anului.

• BANII EUROPENI SUNT PRIORITARI • Tabără a adăugat că nu a venit în fruntea ministerului pentru a se lupta cu fermierii, prioritară pentru el fiind absorbţia fondurilor comunitare. “Din păcate, am constatat, la nivelul ministerului nu există transparenţă. Noi sperăm să transparentizăm acest sistem şi să asigurăm toate sursele de cofinanţare, pentru programele de importanţă mare. Avem de absorbit circa 8,1 miliarde euro din bugetul european şi alte 2,2 miliarde euro, din bugetul naţional, complementare acestor surse”, a precizat ministrul Agriculturii.



12