Codul portocaliu nu a reuşit să oprească protestele românilor care ies în stradă de aproape o lună. Nemulţumite de direcţia în care se îndreaptă România şi de faptul că actuala Putere refuză să-şi asume răspunderea şi să recunoască greşelile făcute, sute de persoane au ieşit şi ieri în stradă. Şi la Constanţa au continuat protestele, chiar dacă numărul celor ieşiţi în stradă a fost mai mic, iar durata protestelor s-a scurtat, din cauza vântului puternic şi a temperaturilor scăzute. „Ne-am prezentat pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa dar am stat mai puţin de jumătate de oră, din cauza condiţiilor meteorologice. Nu am vrut să pun în pericol sănătatea oamenilor şi le-am propus să meargă acasă şi să revenim mâine (astăzi – n.r.). De asemenea, până la îmbunătăţirea condiţiilor meteorologice, protestele se vor desfăşura pe perioade mai scurte, de 30 de minute”, a declarat organizatorul protestelor constănţene, Nicolae Mavrodin. Tot din cauza vremii nefavorabile, protestul amplu care urma să aibă loc la sfârşitul acestei săptămâni a fost amânat, mulţi dintre invitaţi neputând ajunge. „Am discutat cu manifestanţii din Piaţa Universităţii şi din alte judeţe, care ar fi trebuit să vină, vineri, la Constanţa, şi mi-au transmis temerile lor cu privire la situaţia drumurilor. Pentru a nu rămâne înzăpeziţi, am decis amânarea protestului până vinerea viitoare”, a declarat Nicolae Mavrodin. El a adăugat că au fost trimise invitaţii pentru protest tuturor organizaţiilor sindicale de la nivelul judeţului, formaţiunilor politice care nu se află la guvernare, primarilor, parlamentarilor constănţeni şi reprezentanţilor organizaţiilor nonguvernamentale.