Protestele de la Tbilisi riscă să afecteze economia Georgiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protestele de la Tbilisi riscă să afecteze economia Georgiei

Externe 17 Aprilie 2009 / 00:00 338 accesări

Protestele pentru demisia preşedintelui Mihail Saakaşvili riscă să aibă efecte asupra economiei Georgiei, afectată deja de conflictul cu Rusia şi criza financiară globală. Începînd din 9 aprilie, mii de persoane au manifestat zilnic la Tbilisi, pentru a cere demisia preşedintelui Saakaşvili. Potrivit autorităţilor, investitorii străini ar putea începe să aibă dubii în legătură cu stabilitatea economică şi politică a ţării. ”Situaţia politică din ţară împiedică investiţiile”, a declarat premierul Nika Guilauri. Mihail Saakaşvili a propus negocieri pe tema reformelor democratice, excluzînd posibilitatea demisiei. Însă, opoziţia nu doreşte niciun dialog. Potrivit consilierului economic Vato Lejava, protestele au provocat deja amînarea unor investiţii străine în valoare de sute de milioane de dolari.

Economia Georgiei a avut de suferit în cursul anului 2008, din cauza conflictului cu Rusia şi crizei financiare globale, înregistrînd doar o creştere de 2,1%, faţă de 12,4% în 2007. Investiţiile străine s-au diminuat drastic, de la 525 de milioane de dolari în al doilea trimestru al anului 2008 la 150 de milioane de dolari în trimestrul al treilea. Comunitatea georgiană de afaceri se teme că situaţia politică va afecta afluxul de capital. Liderii opoziţiei dezmint că manifestaţiile ameninţă economia, atribuindu-i responsabilitatea lui Mihail Saakaşvili. ”Unul dintre principalele motive pentru care opoziţia luptă împotriva autorităţilor este politica lor catastrofală, inclusiv în domeniul economic. Instabilitatea politică şi izolarea vor continua atît timp cît aceşti politicieni vor rămîne la putere”, declară fostul ministru de Externe, Salome Zurabişvili.

Între timp, NATO a anunţat că va organiza exerciţii militare în Georgia, în perioada 6 mai - 1 iunie, pentru a îmbunătăţi coordonarea între forţele Alianţei şi cele ale ţărilor partenere, în timp ce Rusia cere amînarea acestora. Aceste exerciţii, la care vor participa 1.300 de militari din 19 ţări membre şi non-membre ale Alianţei, vor avea loc la 20 de kilometri est de Tbilisi, în tabăra de antrenamente de la Vaziani. Georgia nu este membru al NATO. În cadrul summit-ului de la Bucureşti, din aprilie 2008, aliaţii au refuzat să le confere Georgiei şi Ucrainei statul de candidat oficial la NATO, promiţîndu-le însă aderarea la un moment dat. Rusia a cerut amînarea acestor exerciţii pe care NATO intenţionează să le organizeze în mai în Georgia, considerînd că ”nu fac decît să complice o situaţie deloc simplă în regiune”.

Taguri articol


12