Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) şi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF) au anunţat suspendarea temporară a protestului de nesemnare a contractelor de furnizare de servicii medicale în relaţia cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). De ieri, medicii de familie au fost sfătuiţi de reprezentanţii lor să parcurgă etapele legale în vederea semnării contractelor individuale pentru 2011 şi reluarea activităţii medicale (eliberarea reţetelor medicale, eliberarea trimiterilor către specialişti, dar şi către laboratoarele de analize medicale) în relaţie cu CNAS, aşteptând publicarea cât mai rapidă în Monitorul Oficial a modificărilor legislative hotărâte în protocolul semnat.
DEMISII RESPINSE. Reprezentanţii judeţeni ai medicilor de familie din ţară s-au reunit într-o şedinţă extraordinară, zilele trecute, pentru a realiza bilanţul protestului. Ei au apreciat pozitiv reuşita în cadrul negocierilor a celor două reprezentante naţionale alese, „într-o confruntare inegală în care autorităţile statului şi în special CNAS au încercat să dezinformeze şi să manipuleze opinia publică, au exercitat presiuni incredibile asupra medicilor de familie şi asupra liderilor lor şi au manifestat o totală lipsă de interes faţă de nevoile reale de asistenţă medicală primară ale cetăţenilor”. Medicii de familie din toată ţara consideră că preşedinţii celor două organizaţii naţionale reprezentative ale medicilor de familie şi-au îndeplinit cu succes mandatul pentru care au fost desemnate de colegii lor şi au reprezentat cu demnitate interesele medicilor de familie. Reprezentanţii judeţeni au respins demisiile anunţate de preşedintele FNPMF, dr. Doina Mihăilă şi preşedintele SNMF, dr. Rodica Tănăsescu. Ele au fost mandatate să reprezinte, în continuare, interesele medicilor de familie în plan patronal şi profesional în calitate de preşedinţi interimari, până la alegerile din iulie 2011, de la Iaşi.
SEMNAL DE ALARMĂ. Declaraţiile de vineri, 10 iunie, ale reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii (MS) şi CNAS în care a fost recunoscută oficial subfinanţarea asistenţei medicale primare, vin să confirme faptul că medicii de familie şi pacienţii, solidari cu aceştia, au tras un semnal de alarmă asupra problemelor grave, reale de finanţare. „Medicii de familie doresc să mulţumească pacienţilor lor, care au înţeles motivele protestului, au avut răbdare şi au ajutat astfel soluţionarea cererilor privind interesele pacienţilor. Mulţumim tuturor membrilor societăţii civile care şi-au manifestat solidaritatea şi tuturor reprezentanţilor mass-media care au înţeles şi au redat amploarea situaţiei medicinei primare, prezentând echilibrat evenimentele”, spun reprezentanţii medicilor de familie.
CELE DOUĂ ORGANIZAŢII CONSIDERĂ SISTAREA PROTESTULUI CA PE UN GEST ÎN FAVOAREA PACIENŢILOR, CARE NU SUNT VINOVAŢI PENTRU GRAVELE DEFICIENŢE ALE SISTEMULUI MEDICAL, ÎN GENERAL, ŞI ALE ASISTENŢEI MEDICALE PRIMARE, ÎN SPECIAL
CERINŢE REZOLVATE. Protestul medicilor de familie s-a finalizat şi cu rezolvarea unor cerinţe, considerate de ei a fi extrem de importante. Mai exact, a fost eliminată introducerea plafonului de medicamente la medicul de familie, ceea ce garantează libertatea profesională a medicului şi asigură pacientului accesul permanent la cele mai bune servicii medicale din partea medicului său de familie.
PACIENTUL CU BOLI CRONICE POATE FI CONSULTAT LUNAR SAU LA DOUĂ - TREI LUNI ŞI POATE PRIMI REŢETA LUNAR, DUPĂ NECESITĂŢILE SALE
Totodată, pacientul care nu respectă programarea, dar nu este o urgenţă, deşi plăteşte o taxă suplimentară, poate beneficia, în urma consultaţiei, de reţete compensate, analize şi consultaţii în alte unităţi sanitare, dacă este asigurat; reglementările CNAS din proiectele de norme nu respectau acest drept al asiguratului. Tot la capitolul cerinţe rezolvate precizăm: consultaţiile la domiciliu pot fi efectuate conform deciziei medicului, fără limitări privind vârsta sau diagnosticul, în limita a una/zi; consultaţiile pentru evaluarea stării de sănătate a copiilor până în 3 ani, vaccinările şi consultaţiile oferite femeilor gravide în cadrul monitorizării sarcinii sunt servicii distincte, realizând o revenire spre rolul medicului de familie, cel de prevenţie şi de profilaxie; plata minimă garantată, astfel încât plata unei consultaţii să nu poată să fie mai mică de 9,9 lei, sumă încă prea mică pentru valoarea unui serviciu medical; constituirea şi funcţionarea centrelor de permanenţă implică obligaţii şi pentru autorităţile statului, nu doar pentru medici; autospecialele de transport sunt sub coordonarea serviciului de ambulanţă, cu şofer; plata pentru ora de gardă a fost majorată de la 10 lei la 12,8 lei; costurile implementării informatizării sistemului sanitar (card de asigurat, fişa electronică, reţetă electronică, internet de bandă largă şi backup), dar şi responsabilitatea funcţionării sistemului nu mai cad în sarcina medicului de familie, iar editarea datelor medicale va fi realizată în baza unui contract separat de cel pentru furnizarea serviciilor medicale. În urma protestului s-a mai reuşit eliminarea prevederii abuzive şi ilegale care oferea posibilitatea preluării activităţii medicilor de familie de către alte categorii de medici, de alte specialităţi. De asemenea, a fost eliminată obligativitatea certificării ISO pentru cabinetele cu mai puţin de 5 angajaţi; a fost garantată majorarea veniturilor cabinetelor din aria Rezervaţiei biosferei Delta Dunării cu 100%, din cauza lipsei grave de asistenţă medicală din această zonă. „Penalizarea pentru încălcarea contractului se va face prin avertisment la prima abatere, apoi oprirea a 10% din venitul cabinetului, apoi reziliere şi nu direct prin penalizarea de 10%, 20% apoi 30%; iar contractul individual este pe un an, până la 31 decembrie 2011”, susţin medicii, la capitolul cerinţe rezolvate.
CERINŢE NEREZOLVATE. Pe parcursul protestului n-au reuşit, însă, rezolvarea tuturor problemelor. În primul rând nu s-a obţinut suplimentarea bugetului alocat şi nici nu s-a reuşit eliminarea sistării plăţilor de către CNAS în cazul unui litigiu (între CNAS şi furnizor), până la stabilirea vinovaţilor. De asemenea, nu a fost anulată taxa de evaluare a cabinetului, de 250 lei în mediul rural şi 1.000 lei în mediul urban. Tot la capitolul cerinţe nerezolvate, medicii de familie nu au reuşit introducerea pacienţilor care nu şi-au plătit asigurarea la plata per capita, cu drepturi medicale minime pentru ei. Nu în ultimul rând, au rămas neclarităţi în ceea ce priveşte obligativitatea gărzilor în centrele de permanenţă; nu a fost acceptată posibilitatea ca medicii de familie să recomande unele investigaţii strict necesare pentru pacienţi. Este vorba despre examenul Babeş Papanicolau pentru cancer de col uterin, testul PSA pentru cancerul de prostată, o testare a hemoglobinei glicozilate pentru pacienţii diabetici, dar şi teste precum TSH, markeri pentru hepatita B şi C, o ecocardiografie, o osteodensitometrie.
DIN CAUZA LIMITĂRILOR COMPETENŢELOR, PACIENŢII TREBUIE SĂ FACĂ MAI MULTE DRUMURI LA MAI MULŢI MEDICI SAU CHIAR INTERNĂRI ÎN SPITAL, CÂND TOTUL S-AR PUTEA REZOLVA LA NIVELUL MEDICULUI DE FAMILIE
„Nu a fost acceptată mutarea serviciilor de vaccinare pe contract separat încheiat cu MS/DSP, fiind un program naţional al MS, pentru care MS face licitaţie naţională pentru achiziţia vaccinurilor. În mediul rural, acolo unde nu există medic şcolar, primăriile şi DSP fac presiuni asupra medicilor de familie să facă muncă voluntară pentru vaccinare, în loc să încheie contract distinct cu medicul de familie sau să caute şi să plătească un medic şcolar”, spun medicii de familie. Nu au fost eliminate amenzile şi solicitările de rambursare a cheltuielilor de către cabinetul medical, pentru greşelile neesenţiale de completare a reţetelor şi biletelor de trimitere (de exemplu necompletarea antetului, nebifarea unei căsuţe); nu au fost eliminate codurile de bare (nou introduse) de pe reţete şi biletele de trimitere cu regim special şi nu a fost acceptată furnizarea acestor formulare în mod gratuit de către CNAS unităţilor medicale. „Acest lucru a fost solicitat întrucât formularele cu regim special nu reprezintă decât o modalitate de decontare pentru CNAS. Nu a fost acceptată plata unor penalităţi de către Casele de Asigurări în cazul în care nu efectuează plata furnizorilor la termenele prevăzute de lege”, sunt tot cerinţe care n-au putut fi rezolvate.