Protestul salariaţilor CSCT Agigea, contestat de administraţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protestul salariaţilor CSCT Agigea, contestat de administraţie

Social 09 Iulie 2008 / 00:00 5644 accesări

Greva de avertisment de la Constanţa South Container Terminal (CSCT) Agigea, declanşată în urmă cu două zile, nu a rămas fără ecou. Situată pe o poziţie cel puţin distantă pe parcursul lunilor de negocieri interminabile cu cele două sindicate din unitate, conducerea multinaţională a CSCT iese la rampă şi face prima mişcare în acest „război al nervilor”. Între solicitările celor peste 500 de salariaţi şi oferta administraţiei există o diferenţă consistentă, iar administraţia CSCT consideră nejustificat acest protest, dar şi solicitările portuarilor. “Angajaţii noştri au beneficiat de o creştere anuală egală cu şi peste rata inflaţiei în fiecare an de la înfiinţarea societăţii. Chiar dacă se ia în calcul cel mai scăzut salariu din societate, angajaţii noştri cîştigă de cinci ori salariul minim din România, iar aceste salarii sînt cu peste 60% de nivelul mediu al cîştigurilor salariale din toate domeniile industriale de activitate”, se arată într-un comunicat semnat de managerul general al DP World, Rowan Bullock. Potrivit conducerii societăţii, CSCT Agigea a creat în ultimii ani sute de locuri de muncă, iar altele ar putea fi înfiinţate în perioada următoare. Reacţia conducerii societăţii vine după ce sindicaliştii au solicitat majorarea salariului cu 700 de lei pentru fiecare angajat, acordarea sporului de vechime, prime suplimentare, sporuri la concedii şi program fix de lucru, ameninţînd cu declanşarea grevei generale. “Considerăm că CSCT Agigea este printre operatorii portuari care acordă cele mai mari salarii, dacă nu chiar ocupăm primul loc din acest punct de vedere. Angajaţii CSCT primesc şi alte beneficii suplimentare”, se mai arată în comunicat.



Ştiri recomandate

12