Magistrații constănțeni au protestat... în tăcere față de modificările absolut aberante ale Legilor Justiției. Timp de aproximativ 30 de minute, vreo 50 de magistrați au stat, luni dimineață, în jurul orei 10.30, în fața sediului Judecătoriei Constanța, fără să scandeze nimic. În tot acest timp, potrivit legii, activitatea a fost asigurată de o treime din personal.
Proiectul deputatului Florin Iordache de modificare a legii ANI ar putea avea efecte devastatoare asupra cazuisticii ANI, avertizează agenţia într-un răspuns pentru România Curată. Mai exact, toate cazurile Agenţiei Naţionale de Integritate - acolo unde nu s-a ajuns deja la sentinţe definitive sau la aplicarea de sancţiuni - ar putea fi anulate. Este vorba de 675 de cazuri de parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri.
Aleşii din Comisia specială condusă de Florin Iordache au început luni dimineață dezbaterea şi votul pe modificările propuse la Codurile penale, însă şedinţa a fost suspendată câteva ore pentru că senatorii din comisie trebuie să fie în plenul Camerei superioare, pentru votul pe legile justiţiei.