Proteze dentare gratuite pentru pensionari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un nou proiect al Manuelei Mitrea:

Proteze dentare gratuite pentru pensionari

Politică 25 Noiembrie 2008 / 00:00 3863 accesări

Una dintre priorităţile deputatului Manuela Mitrea, candidat PSD la Camera Deputaţilor în Colegiul 8, este promovarea proiectelor legislative care să asigure un pachet de legi pentru pensionari. După ce s-a gîndit să înfiinţeze la Constanţa un centru de zi pentru copii autişti, ultima sa iniţiativă vizează asigurarea gratuită a protezelor dentare pentru pensionari. După discuţiile pe care Manuela Mitrea le-a avut în întîlnirile cu reprezentanţii acestei categorii sociale, a ajuns la concluzia că banii pe care îi au pensionarii nu le ajung nici pentru nevoile zilnice, darămite pentru proteze dentare. De aceea, deputatul s-a gîndit că pensionarii au nevoie de sprijin legislativ pentru a-şi îngriji sănătatea. “În urma întîlnirilor şi discuţiilor pe care le-am avut cu pensionarii am mai preluat o problemă şi sînt hotărîtă să o rezolv. Este vorba de problema protezelor dentare. Am avut discuţii cu specialiştii din domeniu şi m-au asigurat că proiectul meu este fezabil. Voi propune introducerea unui articol în hotărîrea de Guvern privind condiţiile de acordare a serviciilor medicale. În acest articol se va introduce următorul paragraf: “Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate decontează contravaloarea protezelor dentare pentru pensionari””, a declarat deputatul PSD. Manuela Mitrea a identificat şi sursele de finanţare pentru asigurarea protezelor: ”Pentru persoanele pensionate la termen, susţinerea financiară va fi asigurată 100% de Casa de Asigurări, pentru că aceşti oameni au contribuit 30 - 40 de ani la bugetul de stat. Pentru persoanele care se pensionează în baza unor legi speciale, finanţarea se va face din bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii, către Casa de Asigurări”. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică, la nivelul judeţului Constanţa există 131.050 pensionari cu asigurări sociale, care au o pensie medie de 565 de lei. Dintre aceştia, aproape jumătate sînt pensionari cu vechime integrală în muncă şi beneficiază de o pensie de 765 de lei, iar cei 14.010 pensionari agricultori au pensia medie de 233 de lei.



12