Protocol cu CEC pentru plata la Sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Protocol cu CEC pentru plata la Sănătate

Sănătate 24 Ianuarie 2011 / 00:00 493 accesări

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a încheiat un protocol cu CEC Bank pentru plata contribuţiilor de sănătate, banii putând fi depuşi la orice oficiu sau filială fără costuri suplimentare, a anunţat, ieri, preşedintele CNAS, dr. Lucian Duţă. Ea a spus că declaraţiile angajatorilor pot fi făcute fie on-line, fie prin predarea rapidă a unei dischete la sediul CASMB, informaţiile urmând să fie verificate şi confirmate ulterior de reprezentanţii instituţiei. Reamintim că activitatea la Casa de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi la celelalte case de asigurări de sănătate din ţară a fost reluată în 17 ianuarie, după ce, în 13 ianuarie, fusese suspendată pentru remedierea problemelor apărute la Sistemul Informatic Unic Integrat, registrul unic al asiguraţilor, lansat în decembrie 2010. În fiecare zi de la reluarea activităţii, la Casa Bucureşti, în orele în care s-a lucrat cu publicul, au fost peste o sută de persoane care au stat la coadă pentru depunerea declaraţiilor privind obligaţiile de plată la fondul de sănătate. CNAS a anunţat că persoanele fizice care au obligaţia să achite lunar contribuţiile către Fondul de Sănătate au mai multe variante de plată, respectiv la oficiile poştale, prin mandat poştal, la CEC Bank sau prin intermediul celorlalte bănci, nu numai prin plata directă la ghişeu. Angajatorii care trebuie să depună declaraţiile lunare obligatorii au posibilitatea raportării printr-un formular on-line, aflat pe site-ul Casei de Asigurări Sănătate a Municipiului Bucureşti (www.casmb.ro), pentru a nu se mai deplasa personal la sediul CASMB şi pentru a se evita aglomeraţia din faţa ghişeelor.

Taguri articol


12