Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a semnat un protocol de colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici (UNNP) din România, potrivit căruia cele două părţi se angajează să identifice soluţiile optime pentru urgentarea procedurilor şi a instrumentării actelor notariale necesare exproprierilor. “Documentul prevede că UNNP va pune la dispoziţia Ministerului Transporturilor şi a companiilor din subordine expertizele utilizate de Camerele Notarilor Publici privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile, precum şi orice modificări şi completări ulterioare ale acestora”, se arată într-un comunicat al MTI. Totodată, UNNP va coordona realizarea rapoartelor de evaluare pentru imobilele care urmează a fi expropriate. Părţile semnatare vor colabora şi pentru a urgenta demararea lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri de interes naţional prin punerea la dispoziţie a datelor şi informaţiilor necesare în legătură cu deschiderea succesiunilor.