Ţările din Europa de Est respectă aparent Protocolul de la Kyoto, înregistrând o scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră, însă acest rezultat, datorat prăbuşirii industriilor de tip comunist, nu trebuie să ascundă eforturi insuficiente. În contextul summit-ului climatic de la Cancun, Europa de Est afişează niveluri de reducere a emisiilor de invidiat. Astfel, România raportează o reducere cu 52% faţă de nivelul poluării din anul 1989, Bulgaria raportează o reducere de 50%, iar Cehia, 27,5%. Protocolul cere ţărilor europene o scădere de opt procente în comparaţie cu nivelul din 1990, în perioada 2008-2012.
Spre exemplu, industria bulgară consumă de patru până la opt ori mai multe resurse naturale decât media europeană. Precum Polonia, România sau Cehia, Bulgaria a beneficiat de închiderea conglomeratelor industriale din perioada comunistă, foarte poluante, la începutul anilor \'90. Însă, de atunci, progresele sunt limitate, potrivit WWF sau Greenpeace, chiar dacă Polonia şi Cehia au obţinut zeci de milioane de euro din vânzarea cotelor lor de carbon neutilizate, în special Spaniei şi Japoniei. Aceşti bani au permis ameliorarea izolării imobilelor, cu scopul împiedicării pierderilor de căldură, în Cehia. În Polonia, cele 80 de milioane de euro astfel obţinute vor fi utilizate pentru finanţarea unor proiecte ca dezvoltarea energiei regenerabile, cu precădere cea eoliană, sau reîmpăduririi. Polonia sau România au înregistrat o nouă creştere a nivelului de emisii, în prima parte a anilor 2000, din cauza unei conjuncturi economice favorabile.
În România, unde emisiile din sectorul industrial au crescut cu 7% între 2006 şi 2007, de altfel ultimele date disponibile, reprezentanta WWF, Luminiţa Tanasie, deplânge absenţa unei strategii economice bazată pe dezvoltarea unui consum redus de cărbune. S-au implementat, totuşi, programe de reîmpădurire şi a crescut în mod semnificativ cota energiilor regenerabile. Oficialii de la Bucureşti speră să obţină 2,5 miliarde de euro din vânzarea unor cote de emisii de CO2, pentru proiecte ecologice, chiar dacă nu a fost încasată încă nicio sumă, potrivit Ministerului Mediului.