Hadronoterapia - care presupune utilizarea protonilor şi ionilor de carbon pentru eliminarea rapidă a ţesuturilor maligne fără afectarea considerabilă a celor sănătoase - ar putea fi un tratament de succes împotriva cancerului. În acest tratament, care se poate face deja în Japonia, Rusia, SUA şi în unele ţări din Europa, nu există riscul apariţiei radiorezistenţei, ceea ce înseamnă că celulele canceroase nu vor căpăta rezistenţă la tratamentul cu protoni şi ioni de carbon. Specialiştii susţin că tratamentul este benefic pentru tumorile maligne inoperabile, mai ales pentru cele localizate la nivelul craniului, glandelor salivare, sinusurilor, prostatei şi ochiului. Şi în România este practicat acest nou tip de tratament, la Centrul Clinic HIFU Terramed din Bucureşti.