Secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe, Răduţa Matache, a anunţat, ieri, la dezbaterea IER cu tema “Provocările cooperării în zona Mării Negre”, că două proiecte se află în pregătire, de către România, în contextul Sinergiei Mării Negre - Forumul organizaţiilor neguvernamentale la Marea Neagră şi Parteneriatul în domeniul mediului înconjurător la Marea Neagră. Potrivit acesteia, Forumul organizaţiilor neguvernamentale va fi finanţat din fonduri pentru dezvoltare alocate de ţara noastră şi va avea ca scop analizarea modului în care mediul academic şi sectorul organizaţiilor neguvernamentale pot facilita activităţile guvernamentale în regiune. Diplomatul român a precizat că proiectul urmează să fie lansat la sfîrşitul lunii octombrie şi va fi completat cu un tîrg de proiecte. Cel de-al doilea proiect, Parteneriatul în domeniul mediului înconjurător, îşi propune constituirea unui fond de finanţare a proiectelor de mediu. Spre deosebire de oficialul MAE, care s-a referit cu optimism la iniţiativele şi instrumentele Uniunii în privinţa Mării Negre, europarlamentarul PSD Adrian Severin a apreciat că Parteneriatul Estic este “o iniţiativă foarte interesantă, al cărei conţinut urmează să fie stabilit”, adăugînd că are în general rezerve faţă de lansarea de iniţiative înainte ca acestea să aibă un conţinut. Severin a subliniat necesitatea clarificării identităţii zonei în discuţie, apreciind că “una dintre problemele apărute în abordarea politică a Mării Negre decurge dintr-o confuzie identitară”. Eurodeputatul PSD a apreciat că zona Mării Negre este un punct de întîlnire a mai multor zone - Balcani, blocul ruso-ucrainean şi Caucaz. Severin a mai spus că probleme decurg de asemenea din faptul că în zonă au primat priorităţile actorilor globali mai mult decît ale actorilor locali, iar regiunea Mării Negre a fost “obiectul central al strategiei periferice” a acestor actori globali. La eveniment au mai luat cuvîntul şeful Reprezentanţei CE la Bucureşti, Nicolae Idu, care a făcut o trecere în revistă a iniţiativelor UE în zona Mării Negre. Cu această ocazie a fost prezentat studiul “Spre o strategie europeană în bazinul Mării Negre. Cooperarea teritorială”, al profesorilor Adrian Pop şi Dan Manoleli. Obiectivul general al studiului este de a identifica provocările şi oportunităţile, prezente şi de perspectivă, din regiunea Mării Negre, de a particulariza rolul cooperării teritoriale, implicaţiile şi riscurile acesteia, de a elabora propuneri de politici, menite a răspunde noilor provocări, în vederea schiţării unei strategii europene în acastă regiune, cu accent pe rolul ce ar reveni ţării noastre în cadrul acesteia.