După o lună și jumătate de la trimiterea sa în judecată pentru proxenetism, Victor Nițel, zis „Dani“, de 33 de ani, din Cernavodă, a fost condamnat. Ieri, Judecătoria Medgidia l-a găsit vinovat de acuzația adusă și i-a dat o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la instanța superioară. Potrivit procurorilor, Victor Nițel este acuzat că a „corupt emoţional o tânără, determinând-o să practice prostituţia“ în Spania şi Germania. Oamenii legii au stabilit că victima a întreținut relații sexuale cu bărbații aduși de Nițel în perioada 11 februarie - 4 august 2014, toți banii primiți de ea fiind luați de inculpat. Potrivit anchetatorilor, Victor Nițel a reușit să obțină de pe urma prostituatei, în cele câteva luni, 3.550 de euro. După ce s-a întors în țară, tânăra l-a denunțat pe Nițel, iar acesta a fost reținut pe 16 septembrie de Poliția Cernavodă. A doua zi, Judecătoria Medgidia a dispus arestarea preventivă a suspectului. Ulterior, el a fost trimis în judecată. Prezent în fața instanței, Victor Nițel a recunoscut fapta.