Proxenet condamnat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proxenet condamnat

Eveniment 03 Decembrie 2011 / 00:00 768 accesări

Gogu Cobei, de 54 de ani, din localitatea constănţeană Murfatlar, a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Constanţa, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de persoane şi proxenetism. Sentinţa nu este definitivă. Conform rechizitoriului, bărbatul este acuzat că, la începutul lunii aprilie, a cumpărat-o de la o altă proxenetă pe Ildiko Titanella Cseh Peltechi, de 30 de ani, contra sumei de 50 de euro. Tânăra le-a spus anchetatorilor că a fost exploatată sexual atât de Cobei, cât şi de femeia care a vândut-o. Ea a susţinut că, de când a încăput pe mâna lui Cobei, a fost ţinută cu forţa în casa acestuia, din Murfatlar, unde individul îi aducea clienţi cu care întreţinea relaţii sexuale contra cost, iar toţi banii obţinuţi intrau în buzunarul proxenetului. Pe 12 mai, poliţiştii au fost anunţaţi de un client implorat de victimă să o ajute să scape din apartamentul în care era sechestrată. În aceeaşi zi, oamenii legii au descins la domiciliul lui Cobei, acesta fiind arestat. (C.C.)



12