Proxenet condamnat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proxenet condamnat

Eveniment 09 Noiembrie 2011 / 00:00 634 accesări

Cristian Pană, de 23 ani, din Cernavodă, a fost condamnat, ieri, la un an de închisoare cu suspendare pentru proxenetism. Decizia aparţine Judecătoriei Medgidia şi nu este definitivă. Potrivit rechizitoriului, tânărul este acuzat că, în perioada 2009-2010, a îndemnat-o pe Anamaria Stoian, în vârstă de 17 ani la acea vreme, să se prostitueze pe raza oraşului Cernavodă, ambii obţinând foloase materiale în urma acestei activităţi infracţionale. Verificările efectuate în acest dosar au arătat că adolescenta se prostitua atât la domiciliul clienţilor, cât şi într-un apartament închiriat de Pană, în Cernavodă. Oamenii legii spun că, pentru o partidă de sex, preţurile negociate de Pană erau cuprinse între 20 şi 50 de lei. Tânărul a fost prins după un an de filaj. Iniţial, el a fost arestat, dar ulterior a fost pus în libertate. Anamaria Stoian a fost şi ea judecată pentru prostituţie şi amendată cu 1.000 de lei.



12