Proxenet în faţa instanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proxenet în faţa instanţei

Eveniment 02 Iunie 2012 / 00:00 641 accesări

Zoro Mustafa, de 35 ani, din Mangalia, acuzat de trafic de persoane, a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa, pentru trafic de minori. Dosarul în care bărbatul va fi judecat în stare de arest preventiv a ajuns pe rolul Tribunalului Constanţa, unde se va stabili data primei înfăţişări. Conform actului de inculpare, în perioada februarie - aprilie 2011, Mustafa a obligat o adolescentă de 16 ani, din Constanţa, să se prostitueze, iar banii obţinuţi de aceasta au intrat în buzunarul lui. Anchetatorii spun că individul a păcălit-o pe adolescentă cu promisiuni false, a dus-o în baraca în care locuia, în Mangalia, şi a forţat-o să întreţină relaţii sexuale cu clienţii găsiţi de el. Partidele de sex se consumau în diferite locaţii din Mangalia, unde Mustafa o transporta pe minoră la cererea clienţilor. Poliţiştii au aflat despre activitatea infracţională desfăşurată de Zoro Mustafa, au intrat pe fir şi l-au filat o perioadă pentru a stabili modul de operare al proxenetului. Pe 11 mai, oamenii legii l-au prins pe acesta în timp ce o ducea pe adolescenta de 16 ani „la produs”. Ea a declarat că Mustafa a constrâns-o să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi. Ba mai mult, când a încercat de câteva ori să fugă, a fost prinsă de Mustafa, bătută cu sălbăticie şi tăiată cu cuţitul. În timpul cercetărilor, procurorii au stabilit că adolescenta nu a fost singura persoană care s-a prostituat în beneficiul bărbatului. Procurorii DIICOT susţin că, perioada iulie 2011-10 mai, a exploatat sexual o altă minoră de 15 ani, pe care a supus-o la acelaşi tratament inuman. Zoro Mustafa nu a recunoscut acuzaţiile şi a declarat că fetele stăteau cu chirie în locuinţa lui şi nu ştia cu ce se ocupă acestea.



12