Proxeneţi eliberaţi de judecători

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Proxeneţi eliberaţi de judecători

Eveniment 15 Noiembrie 2008 / 00:00 2977 accesări

Curtea de Apel Constanţa a decis, ieri, eliberarea din arest a trei tineri acuzaţi de proxenetism şi lipsire de libertate. În urmă cu două zile, Cosmin Ionaşcu, de 24 ani, din oraşul Murfatlar, judeţul Constanţa, Iulian Simion, de 22 ani, şi Constantin Poenaru, de 20 ani, ambii din Cumpăna, au fost arestaţi de Tribunalul Constanţa, iar cei trei au formulat recurs la instanţa superioară. Ei au cerut înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea şi judecătorii au admis-o, dispunînd punerea de îndată în libertate a celor trei. Potrivit purtătorului de cuvînt al Curţii de Apel Constanţa, judecător Zoiţa Frangu, motivul pentru care tinerii au fost eliberaţi este că nu existau indicii temeinice potrivit cărora ar fi săvîrşit infracţiunea de proxenetism, iar fetele care i-au acuzat verbal nu au depus plîngere la Poliţie şi au calitate de martori în acest caz. Reamintim că, potrivit Parchetului, în perioada septembrie - octombrie 2008, Ionaşcu a lipsit-o de libertate pe Ileana M, de 13 ani, pe care a sechestrat-o în apartamentul său din oraşul Murfatlar, şi a obligat-o să practice prostituţia în beneficiul său. Totul a început în 8 octombrie, la ora 13.00, cînd directorul Liceului Teoretic din Murfatlar, Gabriela Mihaela Nicu, a mers la Poliţia din localitate şi a anunţat că mama unei eleve i-a adus un bilet ciudat. Pe hîrtie scria că o persoană solicită ajutor deoarece este sechestrată într-un apartament din blocul B, de pe strada Liliacului, din oraş. Oamenii legii au pornit în recunoaştere şi au reuşit să dea de urma infractorilor. Poliţiştii au reuşit să o elibereze pe Ileana M, după ce au apelat la o firmă de cablu TV, pentru a monta o scară telescopică pe peretele blocului. Aşa au putut oamenii legii să o coboare pe copila ţinută prizonieră în locuinţă. Ancheta a continuat în vederea dovedirii acuzaţiilor aduse de fată împotriva celor trei arestaţi. Din 10 octombrie şi pînă în 9 noiembrie, poliţiştii au urmărit mişcările din apartamentul vizat şi l-au identificat pe Ionaşcu, ale cărui convorbiri telefonice au fost înregistrate şi din care a rezultat că se ocupă cu proxenetismul. Ileana M le-a povestit anchetatorilor că, în luna august a acestui an, Simion şi Poenaru au acostat-o pe stradă şi au convins-o să meargă la Constanţa cu ei, sub pretextul că Simion vrea să se însoare cu ea. Naivă, copila i-a crezut şi a plecat de la domiciliul unchilor ei, din Lipniţa, la Constanţa, unde cei doi bărbaţi au dus-o într-un apartament închiriat. Acolo se mai aflau alte fete, Iulia M şi Corina D, care se prostituau de bunăvoie. Ileana a fost de acord să practice şi ea cea mai veche meserie din lume şi a întreţinut raporturi sexuale contra cost cu clienţii aduşi de Simion şi Poenaru. După trei săptămîni, proxeneţii au luat-o pe Ileana şi au dus-o la Murfatlar, unde au vîndut-o lui Cosmin Ionaşcu pentru suma de 500 de lei. Într-una din zile, copila a scăpat puţin de sub supravegherea proxenetului şi a aruncat pe geam biletul în care cerea ajutor. Aşa a ajuns să fie salvată, iar cei trei să fie arestaţi, apoi eliberaţi.



12