S-ar părea că nu doar la DNA a fost fierbere mare astăzi, luni, 19 iunie. DIICOT Piteşti şi structuri similare din Craiova, Ploiesti, Bucureşti, Vâlcea şi Dâmboviţa au „călcat” locuinţele mai multor persoane din Argeş, Olt, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa şi Bucureşti. „Perchezițiile au fost efectuate într-o cauză cu o largă componentă transnațională vizând destructurarea a patru grupuri infracţionale organizate, formate din 52 de suspecţi, specializate în săvârşirea atât în Romania, cât şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania, a infracţiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării sexuale, proxenetism şi spălare de bani”, se arată în comunicatul de presă primit la redacţie. Cu alte cuvinte, poliţiştii au reuşit să destructureze o reţea de traficanţi de carne vie şi proxeneţi, care se ocupau şi cu spălarea de bani, căci domeniile merg mână în mână.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2009, membrii celor 4 grupuri infracţionale organizate au recrutat prin inducere în eroare/determinat mai multe tinere în vederea practicării prostituţiei în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza), obţinând astfel sume importante de bani, ce au fost folosite la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că suspecţii au obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare obţinând suma de circa 5 milioane de euro” potrivit aceleiaşi surse.
„În acest context, în vederea probării activităţii infracţionale a celor patru grupuri infracţionale organizate in data de 19.06.2017 s-a acționat coordonat în România, Marea Britanie, Belgia, Elveţia şi Cehia cu efectuarea a aproximativ 20 de percheziții domiciliare. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost ridicate sumele de 151.910 euro, 170.483 de lei, 30.100 de franci elvețieni, 720 de dolari americani, 3.800 de coroane suedeze precum şi 24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri, 9 tablete, 500 de grame aur, în bijuterii, un grinder, un pistol cu aer comprimat și 4 cartușe de carabină deținute ilegal, 34 de ceasuri de lux, în valoare estimată de circa 210.000 euro. Acțiunea se înscrie într-o serie mai amplă de activităţi desfășurate în cadrul Echipei Comune de Anchetă constituită între autorităţile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei”, se mai arată în comunicat.
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti vor fi aduse, în vederea audierii, 35 de persoane.