Vineri și sâmbătă, de la ora 17.00, este programată etapa a 5-a din Liga a 3-a la fotbal, Seria a 2-a. Cel mai așteptat joc al rundei este derby-ul de clasament de la Techirghiol, unde se vor întâlni ocupantele locurilor 1 și 3 în ierarhia după patru etape. Gazdele de la SSC Farul Constanța vor primi vizita liderului Axiopolis Sport Cernavodă, singura echipă din serie cu punctaj maxim după primele patru etape. Acest derby județean a fost prefațat de SSC Farul Constanța în obișnuita conferință de presă săptămânală organizată la sediul clubului.
„Se știe că astfel de meciuri sunt foarte încinse. Așa se întâmpla când antrenam Farul în liga a doua și jucam cu echipe din Năvodari, Mangalia sau Medgidia. Întâlnim formația de pe primul loc, cu patru victorii consecutive. O echipă așezată, agresivă, care nu întâmplător a câștigat tot în primele patru etape. Venim după două jocuri mai lejere, dar urmează o serie foarte importantă pentru noi. Cu o victorie sâmbătă trecem de Axiopolis în clasament, dar sunt conștient că nu va fi deloc ușor. În astfel de derby-uri județene nu contează locurile ocupate în clasament! Contează ambiția, determinarea și, de ce nu, puțină șansă. Am încredere în jucătorii mei, cred că din punct de vedere valoric suntem peste adversari, fără să jignesc pe nimeni. Poate că ei sunt puțin mai organizați decât noi și mai omogeni, se cunosc mai bine și acesta va fi un atu al lor. Sper să reușesc să-i motivez pe jucătorii mei, pentru că deocamdată nu au luat niciun ban de când au venit la SSC Farul”, a declarat Petre Grigoraș, antrenor principal la SSC Farul.
În privința banilor care ar fi trebuit să ajungă deja la jucători, noutăți nu există. Săptămâna viitoare va avea loc o ședință de Consiliu Local, în care va fi analizată din nou cererea de finanțare a grupării constănțene, după ce au fost găsite câteva inadvertențe în dosarul depus de SSC Farul în luna iulie.
La începutul acestei săptămâni, SSC Farul s-a despărțit de unul dintre jucătorii transferați în vară. Este vorba despre Godwin Onyeka Konyeha, al cărui comportament l-a deranjat foarte tare pe Grigoraș. Introdus în joc în minutul 52 al partidei cu Victoria Traian, din etapa trecută, în locul lui Mazilu, Konyeha a trebuit să fie schimbat la rândul său, în minutul 67, cu Asan! Se pare că el era accidentat de câteva zile, dar a ascuns față de antrenori acest mic „detaliu”, la ședințele de pregătire dinaintea meciului cu brăilenii!
„Este un jucător în care eu aveam mare încredere, pentru că jucase la un nivel destul de bun în România și în Georgia, la echipe din primele două ligi. Din păcate, de când a venit aici am văzut la el mai mult mofturi și pretenții, mai puțin realizări. El a ascuns o accidentare săptămâna trecută, am fost nevoit să-l înlocuiesc în etapa trecută la câteva minute după ce îl trimisesem pe teren, așa că am decis să reziliem contractul. Konyeha nu mai face parte din lotul echipei noastre”, a precizat Petre Grigoraș în legătură cu fotbalistul african adus în vară la Constanța.
La SSC Farul nu vor juca sâmbătă Milea și Mazilu, ambii accidentați, în timp ce Botea, ușor accidentat, ar putea fi recuperat până la startul partidei.
„Sincer să fiu, nu mă așteptam să fim lideri neînvinși după patru etape. Poate că am avut și meciuri mai ușoare, dar obiectivul nostru este să adunăm cât mai multe puncte și suntem în grafic. Cu Farul vrem să facem o figură frumoasă. Este un derby județean, ne vom mobiliza și sperăm la un rezultat pozitiv. Mingea e rotundă!”, a declarat Gheorghe Stănculescu, președintele secției de fotbal a clubului Axiopolis Cernavodă.
Etapa a 5-a va fi deschisă vineri, cu meciurile CSM Olimpia Rîmnicu Sărat - Victoria Traian, Delta Dobrogea Tulcea - FC Voluntari II și FCSB II - CSM Oltenița. Celelalte partide ale etapei vor avea loc sâmbătă, după următorul program: Progresul 1944 Spartac - Agricola Borcea; Metalul Buzău - Unirea Slobozia; Înainte Modelu - Sportul Chiscani. În clasament conduce Axiopolis Cernavodă, cu 12 puncte (maximum posibil), urmată de trei formații cu câte 10 puncte, departajate de golaveraj: AFC Progresul 1944 Spartac (16-7), SSC Farul (10-3) și Metalul Buzău (8-2).
Citește și:
Succes fără probleme pentru SSC Farul