PSD anunţă lansarea Manifestului PSE pentru europarlamentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PSD anunţă lansarea Manifestului PSE pentru europarlamentare

Politică 26 Februarie 2009 / 00:00 517 accesări

Delegaţia PSD din Parlamentul European (PE) a anunţat, ieri, într-un comunicat de presă, că stînga românească a lansat, pe plan naţional, Manifestul Partidului Socialist European (PSE) pentru alegerile europene din iunie 2009. Manifestul PSE, adoptat de liderii social-democraţi din întreaga Europă la 1 decembrie anul trecut, la Madrid, îşi propune sã fie baza pentru o platformă comună a partidelor social-democrate din Uniunea Europeană (UE) în alegerile pentru PE. Manifestul, intitulat “Oamenii pe primul loc. O nouă direcţie pentru Europa”, conţine 19 pagini şi şase propuneri pentru actualele provocări. Este vorba despre: relansarea economiei şi prevenirea unei noi crize financiare; o nouă Europă Socială - care să dea oamenilor o şansă mai bună; transformarea Europei într-un lider mondial în lupta împotriva schimbărilor climatice; promovarea egalităţii între sexe în Europa; dezvoltarea unei politici eficiente cu privire la migraţia în Europa; sporirea rolului Europei ca partener pentru pace, securitate şi dezvoltare. “Ideile documentului se vor regăsi de altfel şi în oferta politică a PSD pentru scrutinul din 7 iunie, urmînd a face parte din “Manifestul PSD-PSE pentru o Românie europeană”, arată social-democraţii. Potrivit acestora, în contextul dezbaterii acestui manifest, a fost organizat, în 21-22 februarie, la Bucureşti, seminarul politic “Manifestul 2009 - programul politic al stîngii europene”, ocazie cu care liderii PSD, europarlamentarii social-democraţi şi militanţi de stînga au dezbătut marile idei prezente în documentul programatic. În cadrul discuţiilor s-a analizat şi adaptarea optimă a propunerilor prevăzute în manifest la nevoile specifice ale societăţii româneşti. Totodată, au fost subliniate importanţa, legitimitatea şi avantajele nominalizării, din partea României, a unui comisar european din stînga spectrului politic, în noua structură a Executivului comunitar.



12