PSD conduce în topul preferinţelor pentru parlamentare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PSD conduce în topul preferinţelor pentru parlamentare

Politică 30 Iunie 2008 / 00:00 586 accesări

Un sondaj realizat de Asociaţia pentru Transparenţă şi Libertate de Expresie (ATLE), ale cărui rezultate au fost difuzate ieri, relevă că PSD (30,5%) se află în topul opţiunilor electoratului dacă peste o săptămînă ar avea loc alegeri parlamentare. La mică distanţă se află şi PD-L cu 30,2 procente. Pe locul al treilea s-ar situa PNL, cu 14%. Sub cinci procente ar obţine UDMR (4,9%), PRM (4,1%), PNG-CD (3,4%), PC (3,3%), PIN (2,3%), PNŢCD (1,1%). Nehotărîţii, cei care nu ar merge la vot şi cei care nu au răspuns, reprezintă 27,3%. Între formulele de guvernare considerate cele mai competente, după alegerile parlamentare, 20% dintre cei chestionaţi au menţionat o coaliţie PSD - PD-L, 17,8% o coaliţie PSD - PNL, 14,1% o coaliţie PNL - PD-L. 15,6% dintre cei intervievaţi văd o altă formulă de guvernare. 32,5 procente dintre respondenţi nu ştiu sau nu au răspuns la această întrebare. Pentru 24% dintre cei chestionaţi, Mircea Geoană ar fi cel mai potrivit prim-ministru pentru formarea următorului guvern, în timp ce Theodor Stolojan este preferat de 14,4% dintre respondenţi, Vasile Blaga de 12,6%, iar actualul premier Călin Popescu Tăriceanu doar de 12,4%. Studiul a fost realizat în cadrul programului ATLE - Barometrul Politic, în perioada 17-25 iunie, fără a avea un comanditar în zona politicului sau a societăţii civile. Interviurile au fost efectuate în 40 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, pe un eşantion de 1.142 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României cu vîrsta mai mare de 18 ani. Eroarea maximă admisă pentru rezultatele obţinute este de +/- 3%, pentru un grad de încredere de 95%.



12