N-am întîlnit în viaţa mea o situaţie asemănătoare cu aceea care se petrece acum la PSD! Toate discuţiile din ultimele zile dovedesc o lipsă de consens în partid. Nu-i vorbă, ştiam mai demult că în acest partid mamut există mai multe tabere, dar tocmai acum, în momentul cel mai dificil cu putinţă, au ieşit la iveală luptele intestine, părerile contradictorii şi grupurile de interese. Toată lumea ştie că PSD este singurul partid de stînga autentic din România, dar nimeni nu se aştepta la acest spectacol politic, care contrazice principiul „rufele se spală în familie”!

Alianţa dintre PSD şi PC a surprins pe toată lumea. Dacă Mircea Geoană a făcut-o de capul lui, fără să se consulte cu nimeni, îşi riscă pur şi simplu scaunul de lider. La Bucureşti se aude că însuşi Ion Iliescu nu agreează un asemenea parteneriat politic. De altfel, chiar Adrian Năstase şi-a exprimat în mod public nemulţumirea. În plus, aţi văzut ce atitudine are Codrin Ştefănescu, din partea PC. S-ar putea să-l taxeze usturător Dan Voiculescu pentru aceste aere de independenţă intolerabile în sînul Partidului Conservator. Dar asta nu e totul! Chestiunea cu Sorin Oprescu creează o situaţie fără precedent, cu care nu s-au mai confruntat niciodată, în frageda noastră democraţie, alte partide. Nu înţeleg de ce PSD-ul îşi îndepărtează liderii de opinie şi simte nevoia unor alianţe care, în loc să-i aducă voturi în plus, fac dovada că acest partid s-ar simţi vulnerabil. Până la urmă, unu şi cu unu fac doi: ori PSD-ul este sigur că va cîştiga alegerile locale şi atunci nu se justifică alianţa, ori este un partid atît de democratic încît fiecare membru face ce-l taie capul. Deşi îl simpatizez profund pe Cristian Diaconescu, aşa cum am mai scris în alt editorial, nu cred că eleganţa sa stilistică are vreo şansă în faţa unei „brute” ca Vasile Blaga, mai ales că Bucureştiul este un oraş „sinucigaş”, aşa cum au spus-o în repetate rînduri gazetarii. Să fii primar general al Capitalei e mai greu decît faptul de a fi preşedintele României sau prim-ministru. Cu asta este de acord toată lumea. Experienţa de manager a lui Sorin Oprescu şi popularitatea sa incontestabilă în rîndul bucureştenilor oferea PSD-ului o soluţie „pe tavă”. Şi atunci, ce rost mai au soluţiile controversate? Cît priveşte alianţa cu PC-ul, PSD-ul să nu uite că s-a mai „fript” şi acum patru ani, când aliaţii lor de astăzi se numeau PUR şi ziariştii au scris, după alegeri, că „politica este o PUR-vă”. Singurul lucru cert în această alianţă este că, de acum înainte, vom şti cum arată jurnalele de ştiri ale tuturor Antenelor (1, 2 sau 3). Pentru acest serviciu de campanie minor nu cred că se justifica acest „mariaj contra naturii”! În fond, s-ar putea ca Victor Ponta să fi avut dreptate cînd a afirmat că pierderea alegerilor locale ar putea anunţa şi pierderea alegerilor electorale generale. Cred că de asta se teme PSD-ul, de fapt, deşi nu vrea să o recunoască public, fiindcă altfel nu-mi explic o asemenea mişcare tactică în pragul localelor. PSD-ul n-ar trebui să se comporte ca o femeie în pragul menopauzei, care se teme că va rămîne fată bătrînă şi acceptă orice ofertă maritală. Eu nu sînt PSD-ist, dar recunosc sincer puterea politică a acestui partid şi tocmai din acest motiv nu pricep temerile politice ale liderilor săi. Teama de Băsescu şi partidul său prezidenţial nu trebuie să-i „desfigureze” pe jucătorii politici, pentru că, iată, chiar PNL-ul dovedeşte acelaşi tip de panică politică, fuzionînd cu Acţiunea Populară. Ce naiba, nu se mai poate face politică în ţara asta decît în funcţie de reacţiile lui Zeus şi ale acoliţilor săi?!

Cît îl priveşte pe Sorin Oprescu, acesta ar avea mai multe şanse în faţa lui Vasile Blaga. Eleganţa lui Cristi Diaconescu, pus faţă în faţă cu candidatul PD-L, îmi aduce aminte de faimoasa glumă cu şoricelul şi elefantul care treceau pe un pod. La un moment dat, şoricelul a zis foarte încrezător: „Tropăim, tropăim?”.