Comitetul Executiv Naţional (CEx) al PSD s-a întrunit, ieri, pentru a oficializa decizia luată săptămîna trecută de liderii social-democraţi, privind iniţierea unei moţiuni de cenzură, şi pentru a stabili candidaţii de pe poziţiile eligibile pentru europarlamentare. Biroul Permanent Naţional al formaţiunii a aprobat deja, săptămîna trecută, recurgerea la acest demers politic, iar liderii PSD au început deja redactarea textului moţiunii. La finalul şedinţei CEx, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat că depunerea moţiunii de cenzură la începutul sesiunii parlamentare de toamnă a fost aprobată de Comitetul Executiv al formaţiunii. El a subliniat că PSD vrea formarea unui Guvern stabil şi competent, recurgerea la acest gest politic fiind motivată de criza politică determinată de eşecul celor două Guverne de după 2004 în a găsi răspunsuri la priorităţile adevărate ale cetăţenilor. De asemenea, Geoană a spus că liderii partidului au luat o decizie şi cu privire la disciplina votului în Parlament, dînd asigurări că toţi parlamentarii social-democraţi vor vota pentru aprobarea moţiunii. Liderul PSD a declarat că membrii CEx au aprobat şi iniţierea de consultări transparente cu partidele, pentru constituirea unei majorităţi parlamentare, a unui program de guvernare şi a unui candidat la funcţia de prim-ministru. Geoană a arătat că, în virtutea scorului obţinut de PSD în alegerile din 2004 şi a faptului că partidul deţine cea mai mare pondere în Parlament, social-democraţii sînt îndreptăţiţi să formeze Guvernul sau să participe la guvernare, singuri sau în cadrul unei coaliţii. El a mai afirmat că, în cazul în care PSD va intra la guvernare, candidatul social-democraţilor pentru funcţia de premier va fi preşedintele partidului, o decizie în acest sens fiind aprobată, ieri, de membrii CEx. Liderul PSD a menţionat că social-democraţii nu vor vota în Parlament un guvern de dreapta sau unul care să nu includă în programul de guvernare obiectivele considerate prioritare de PSD, obiective de natură socială, dar şi obiective pe termen lung, legate de reforma sistemului de sănătate, a sistemului educaţional, a organizării administrativ-teritoriale. Pe de altă parte, Geoană a spus că, dacă negocierile politice nu vor duce la formarea unei majorităţi stabile, care să fie agreată şi de PSD, atunci soluţia o constituie alegerile anticipate. Vicepreşedinţii PSD se vor reuni, astăzi, la sediul partidului, pentru a decide componenţa echipei care va negocia cu partidele pentru o nouă majoritate parlamentară, în eventualitatea în care moţiunea de cenzură a social-democraţilor va fi adoptată de Parlament.
Corlăţean, Ponta, Severin şi Puşcaş - primii pe lista PSD pentru euroalegeri
Geoană a mai anunţat că CEx a stabilit ca primele poziţii pe lista partidului pentru alegerile europarlamentare să fie ocupate de Titus Corlăţean, Victor Ponta, Adrian Severin şi Vasile Puşcaş. Geoană a precizat că ordinea finală a celor patru prime poziţii va fi stabilită odată cu finalizarea întregii liste. Pe de altă parte, el a dat asigurări că niciunul din cei patru candidaţi nu va figura pe altă poziţie decît una din primele patru. Iniţial, PSD stabilise ca una din primele cinci poziţii să fie ocupate de Cristian Diaconescu, acesta refuzînd, însă, să candideze la Parlamentul European. Surse din partid spun că Ponta a declinat propunerea de a figura pe una dintre poziţiile eligibile pentru Parlamentul European, însă a spus că, \"dacă este absolut nevoie şi este absolut necesar\", acceptă această candidatură, pentru a ajuta partidul să obţină un scor electoral cît mai bun. Pe de altă parte, Diaconescu se află într-o poziţie delicată, surse din partid declarînd că acesta nu doreşte să figureze pe o poziţie eligibilă, pentru a nu fi ulterior nevoit să renunţe la mandatul de europarlamentar. Mircea Geoană a mai declarat că restul locurilor de pe listă vor fi stabilite în următoarele săptămîni. Totodată, el a anunţat că PSD este dispus să includă în lista de candidaţi un tînăr neafiliat politic, selectat în urma unui concurs specific cu teme legate de Parlamentul Europea, jurizat de mai multe ONG-uri.