PSD finalizează astăzi strîngerea de semnături de la propriii parlamentari pentru suspendarea preşedintelui

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PSD finalizează astăzi strîngerea de semnături de la propriii parlamentari pentru suspendarea preşedintelui

Politică 23 Ianuarie 2007 / 00:00 566 accesări

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat ieri, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN) săptămînal, că Traian Băsescu este de doi ani de zile “complet în afara Constituţiei“. În opinia sa, preşedintele ţării trebuie “să ocupe locul pe care i-l dă Constituţia şi acesta nu este de preşedinte jucător“: “Atunci cînd eşti jucător îmbraci tricoul echipei care este PD şi începi să iei cartonaşe galbene şi roşii ca şi alţi jucători. Acesta nu este rolul preşedintelui“. Potrivit lui Geoană, PD este în mod direct responsabil, “ca pioni şi ca unelte ale lui Traian Băsescu“, de criza politică din România. Purtătorul de cuvînt al PSD, senatorul Cristian Diaconescu, a declarat, la rîndul său, după şedinţa BPN, că formaţiunea pe care o reprezintă nu intenţionează să revină la guvernare prin intermediul demersurilor făcute în sensul suspendării şefului statului sau depunerii unei moţiuni de cenzură. El a subliniat că partidul nu se va alia şi nici nu va sprijini un guvern minoritar: “PSD aşteaptă alegerile anticipate. Ele vor reprezenta punctul de plecare pentru o dezbatere politică în ceea ce priveşte restabilirea situaţiei de normalitate în România“. În şedinţa de ieri, membrii BPN al PSD au stabilit calendarul desfăşurării acţiunilor viitoare ale partidului în ceea ce priveşte demersurile sale privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu. În acest sens, Diaconescu a dat asigurări că pînă astăzi se va fi finaliza procesul de strîngere de semnături din partea parlamentarilor PSD în ceea ce priveşte iniţierea acestei proceduri, iar “pînă la sfîrşitul săptămînii sperăm să se finalizeze şi procesul de consultare a celorlalte partide politice în legătură cu punctul de vedere oficial, direct, în ceea ce priveşte demersurile PSD“. Diaconescu a arătat că aceste consultări vor fi publice, se va cunoaşte atît componenţa delegaţiei cît şi modul în care se finalizează consultările. La rîndul său, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, la sfîrşitul şedinţei, că, în opinia sa, Traian Băsescu poate fi suspendat de către Parlament: “Mai lipsesc şapte semnături pentru iniţierea suspendării. Dar majoritatea în Parlament este fezabilă pentru începerea acţiunii. Suspendarea este fezabilă“.

În altă ordine de idei, în urma deciziei BPN, Geoană va trimite, în perioada următoare, o scrisoare preşedintelui, premierului şi partidelor parlamentare în care le va cere să abordeze cu seriozitate problema elaborării pachetului de legi privind siguranţa şi chiar să ia în calcul ideea elaborării unei noi legi a CSAT. Diaconescu a precizat că astăzi va exista o discuţie la partid pe această temă, urmînd a fi redactată şi scrisoarea. Potrivit lui Diaconescu, PSD va propune un proiect de strategie privind siguranţa naţională, acesta urmînd a fi discutat tot în astăzi. După şedinţa CSAT din 20 decembrie, Băsescu a arătat că legile siguranţei, în forma în care au fost transmise de Guvern, "necesită modificări consistente", precizînd că serviciile de informaţii nu pot funcţiona ca nişte ONG-uri, întrucît serviciile au misiunea de a apăra cetăţenii ţării în timp de pace. Legile siguranţei nu au figurat pe agenda şedinţei CSAT din 20 decembrie. Liberalii au lansat varianta de a depune ei la Parlament legile sub formă de iniţiative legislative ale parlamentarilor PNL, însă nu au luat încă o decizie. Pachetul de legi din domeniul siguranţei naţionale cuprinde proiectele privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi protecţie, statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii, organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii şi a Serviciului Român de Informaţii Externe, precum şi proiectul Legii securităţii naţionale a României.



12