Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost suspendat pentru şase luni din PSD, decizia fiind luată, ieri, de Biroul Permanent Naţional (BPN), cu majoritate de voturi. Surse din PSD au precizat că pentru suspendarea lui Geoană au votat 16 membri ai BPN, în timp ce alţi şase au fost împotrivă. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că BPN a decis să îl sancţioneze pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi a spus că acesta va avea ocazia să demonstreze dacă mai vrea să rămână în echipa PSD. “Regret faptul că am ajuns în această situaţie, nu este vina noastră, dar era important ca astăzi să punem capăt acestui subiect artificial şi PSD să se exprime aşa cum este normal vizavi de lucrurile care privesc viaţa României şi scena politică, şi asta vom face de acum încolo”, a spus Ponta. Liderul PSD a afirmat că suspendarea lui Geoană din PSD nu înseamnă pierderea funcţiei de preşedinte al Senatului României. “Nu vrea nimeni să îi retragă sprijinul de la Senat, este foarte clar lucrul acesta. Este o altă sancţiune, dacă vă uitaţi în Statut. Erau trei sancţiuni: retragerea sprijinului pentru funcţie, suspendarea pentru şase luni sau excluderea. S-a votat suspendarea pe şase luni, funcţia de la Senat rămâne a PSD şi domnul Geoană are în continuare sprijin”, a mai spus Ponta. Imediat după şedinţa BPN al PSD, liderii celorlalte partide de opoziţie au reacţionat. Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, ieri, că opoziţia nu-şi permite în acest moment să piardă funcţia de preşedinte al Senatului şi a cerut liderilor PSD să privească cu luciditate şi să gândească foarte clar asupra unei decizii care ar putea reconfigura ponderea de forţe în Parlament. “Dacă îl vor exclude din PSD, atunci ne vom aşeza la masa discuţiilor. Totuşi, este omul numărul doi în stat, are cinci milioane de voturi. Până atunci nu vom avea nicio discuţie, cel puţin generată de noi”, a declarat liderul PC. La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberali sunt preocupaţi de riscul ca opoziţia să piardă şefia Senatului. “Ştiu că s-a vehiculat ipoteza, cel puţin în media, şi chiar au vehiculat-o şi fruntaşi ai partidului, cu privire la Mircea Geoană şi raporturile, atitudinea conducerii partidului sau deciziile conducerii legate de poziţia lui Mircea Geoană ca preşedinte al Senatului. Asta s-ar putea să ne intereseze şi pe noi. Ne preocupă riscul ca această poziţie, singura din sistemul de putere actual pe care cineva din opoziţie o deţine, să fie pierdută. Opoziţia nu trebuie cu niciun chip să piardă funcţia de preşedinte al Senatului”, a declarat Antonescu.