PSD nu mai depune moțiune simplă pe Sănătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PSD nu mai depune moțiune simplă pe Sănătate

23 Februarie 2016 / 15:02 476 accesări
Liviu Dragnea, președintele PSD

Liviu Dragnea, președintele PSD

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a confirmat marți că PSD nu va mai depune moțiunea simplă pe Sănătate îndreptată împotriva ministrului Patriciu Achimaș-Cadariu, însă a precizat că PSD ''analizează în continuare'' activitatea Cabinetului Cioloș.

''Am analizat astăzi oportunitatea depunerii unei astfel de moțiuni. Domnul Bănicioiu, vicepreședinte al PSD, ne-a explicat situația de criză în care ne aflăm sau existența acestei situații de criză. Cel mai important pentru noi acum ar fi să sprijinim cu ceea ce putem rezolvarea acestei situații și contribuția noastră prin câțiva colegi la identificarea cauzelor care generează această situație. Concret domnul Nicolae Bănicioiu, Florian Popa și Florin Buicu, medici recunoscuți, și-au exprimat disponibilitatea să sprijine Ministerul Sănătății și celula de criză a Ministerului Sănătății cu expertiza lor pentru a contribui la rezolvarea acestei situații'', a susținut președintele PSD.

El a arătat că PSD va analiza oportunitatea depunerii unei moțiuni simple ''dacă mai este cazul'' după ce această situație de criză se va încheia. ''Nu dorim ca un astfel de gest să fie interpretat că încercăm să speculăm politic o situație pe care nu și-o dorește nimeni'', a explicat Dragnea.

Liderul PSD a ținut însă să precizeze că social-democrații analizează activitatea Guvernului și a mai multor miniștri. ''Se lucrează (...) colegii mei au început pe anumite domenii, atât cât pot și cât au acces la informații, o analiză, o minimă analiză a prestațiilor unor miniștri'', a conchis Dragnea.

Surse din PSD au precizat luni pentru Mediafax că partidul nu va mai depune moțiunea simplă pe Sănătate, motivul acestei amânări fiind reprezentat de faptul că specialiștii pe sănătate din partid au cerut ca ministrul să fie lăsat să rezolve criza. ''Nu vrem să se zică că a pierdut timpul cu noi, în loc să se ocupe de gestionarea situației'', au precizat sursele citate.

Taguri articol


12