PSD nu va ezita să-l suspende pe Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ponta

PSD nu va ezita să-l suspende pe Băsescu

Politică 05 Noiembrie 2010 / 00:00 471 accesări

Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că PSD nu va avea „niciun fel de ezitare“ să declanşeze procedura suspendării preşedintelui Traian Băsescu dacă acesta îşi încalcă atribuţiile constituţionale, precizând însă că nu se va „juca“ cu aceste lucruri doar pentru că „dau bine la televizor“. „Dacă ar fi promulgat o lege adoptată prin fraudă, Legea pensiilor, am fi declanşat acea procedură. Băsescu cred că a înţeles mesajul nostru şi nu a promulgat-o“, a declarat Ponta. El a afirmat că dacă va exista o situaţie în care Traian Băsescu îşi va încălca atribuţiile constituţionale, PSD nu va ezita să folosească această „armă“. „Pe de altă parte, nici nu cred că toată ziua bună ziua trebuie să suspendăm preşedintele. Îl suspenzi pe preşedinte dacă încalcă Constituţia. Că nu îmi place de domnul Băsescu nu cred că este un secret. Nu le place în general oamenilor în ultimul timp. Dar suspendarea se face pentru încălcarea Constituţiei şi nu cred că trebuie să ne jucăm cu lucrurile astea“, a spus Ponta.



12