PSD se reașează, ACL e pe butoiul cu pulbere

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se trage linie. Partidele au trecut la analize și planuri

PSD se reașează, ACL e pe butoiul cu pulbere

Eveniment 06 Noiembrie 2014 / 00:00 1379 accesări

ARDEALUL, PUNCTUL SLAB Lupta pentru turul doi al alegerilor prezidențiale se duce între PSD și ACL. Prima bătălie a fost câștigată de candidatul social democraților, urmat de cel al aceliștilor. Tot PSD a fost primul care s-a repliat și a chemat la apel filialele unde scorurile au fost mari, sub medie sau foarte slabe, pentru a analiza împreună ce a mers sau ce nu. De asemenea, PSD a fost primul care și-a pus la punct strategia post-electorală și primul care a început negocierile cu ceilalți participanți la alegeri. De exemplu, vicepreședintele PSD Lia-Olguţa Vasilescu s-a declarat supărată pe filialele partidului din Ardeal, pe fondul rezultatelor slabe înregistrate constant în alegeri, arătând că vicepreşedintele PSD Ioan Rus, căruia i se dă atâta importanță, nu este deloc un bun organizator pentru partid, chiar dacă este un bun ministru. În opinia ei, pentru PSD, Ioan Rus este ”călcâiul lui Ahile”, iar acest lucru nu se știe de ieri, de azi, ci dintotdeauna. Părerea ei a fost susținută de preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că niciun social democrat nu este bucuros sau fericit de rezultatul din Transilvania din turul I, el arătând însă că liderii de la centru se vor implica foarte mult în campanie şi vor merge în judeţele din regiune în weekend. În ce privește propunerile de premier, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu, Florin Georgescu şi George Maior, Olguța Vasilescu a declarat că toate sunt bune și sunt acceptate în teritoriu. La rândul său, Dragnea a arătat că în PSD nu sunt nemulţumiri legate de faptul că posibilii premieri nominalizaţi de Ponta nu sunt din partid, deoarece nici nu este bine ca viitorul preşedinte şi viitorul premier să fie amândoi din PSD. Senatorul PSD Daniel Savu consideră că în turul doi se vor vedea clar că diferențele dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis sunt profunde: ”În timp ce Ponta este un om al echilibrului, Iohannis vorbește în mod obsesiv doar despre funcțiile pe care vrea să le ocupe, despre ”România lui”, despre unificarea dreptei împotriva celorlalți și despre ”votul ardelenilor“, de parcă vede în Transilvania o zonă segregată”.

CIOLANUL PNL FACE VICTIME De partea cealaltă, aceliștii sunt loviți de un soi de nihilism politic. Klaus Iohannis nu vrea negocieri cu nimeni, dar visează să ajungă președinte, Vasile Blaga i-a înjurat, la propriu, pe liberalii cu rezultate slabe în primul tur și a transmis o directivă prin care îi obligă pe liderii PDL din teritoriu să acționeze separat de PNL, în turul II. Există voci care spun că Blaga încearcă, de fapt, să pună mâna pe șefia noului PNL, iar punerea la zid a liberalilor mai vocali - Marian Petrache, Ludovic Orban și Teodor Atanasiu - ar fi fost un atu pentru a demonstra că merită. Liberalii spun că ei s-au învățat deja cu înjurăturile birjărești ale lui Blaga. Unii cred că ar fi bine dacă i-ar aduce înapoi în PNL pe Tăriceanu și ceilalți liberali care l-au urmat sau pe Crin Antonescu, căci doar ei i-ar putea ține piept lui Blaga. Între timp, îmboldit probabil de Blaga, Iohannis a ieșit la înaintare, susținând că de vină pentru rezultatele slabe din sudul țării ar fi campania dusă de PSD împotriva sa. Pe de altă parte, același Blaga, în stilul pedelist-isteric, susținea în 2009 că alegerile sunt fraudate, pentru că rezultatele erau slabe și îi înșelaseră așteptările. Acum, i-a trecut prin cap să facă o analiză asupra listelor suplimentare și a CNP-urilor, pentru a se verifica dacă se confirmă suspiciunile de vot multiplu și turism electoral!



12