PSD și PNL orbecăie în căutarea candidaților pentru locale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deși mai sunt 97 de zile până la alegeri

PSD și PNL orbecăie în căutarea candidaților pentru locale

Politică 29 Februarie 2016 / 16:50 1166 accesări
Decebal Făgădău (PSD) și Vergil Chițac (PNL) sunt, potrivit estimărilor, candidații cu cele mai mari șanse la Primăria Constanța

Decebal Făgădău (PSD) și Vergil Chițac (PNL) sunt, potrivit estimărilor, candidații cu cele mai mari șanse la Primăria Constanța

În 5 iunie, clasa politică va da în fața electoratului primul test major din acest an. Peste aproximativ 100 de zile, cetățenii vor fi chemați la urne pentru a alege primarii, consilierii locali și consilierii județeni. În toamna anului trecut, după protestele care au urmat după tragedia de la clubul „Colectiv“, liderii partidelor spuneau că au înţeles mesajul străzii şi vor trece la o reformă profundă. În încercarea de a-i impresiona pe români, principalele formațiuni politice, PSD și PNL, s-au întrecut într-un soi de rebrănduire, fiecare încercând să scoată în față oameni imaculați, fără dosare penale. Dacă vor reuși sau nu să-i convingă pe cetățeni rămâne de văzut. Cert este că alegerile locale se apropie cu pași repezi și, în ciuda promisiunilor că vor veni cu oameni noi, se pare că formațiunile politice, cu mici excepții, se vor baza pe aceleași personaje politice pe care le plimbă de ani buni.

BĂTĂLIA PENTRU PRIMĂRIA CONSTANȚA, O AFACERE ÎN TREI? În județul nostru, pregătirile pentru alegerile locale sunt în toi. Încă se mai fac cercetări sociologice, încă se mai caută candidați. Mult mai bine organizate și mai puternice, PSD și PNL spun că în două-trei săptămâni vor avea definitivate listele de candidați. Dacă pentru primăriile din județ cele două formațiuni încă mai au dubii, la nivelul municipiului Constanța, lucrurile sunt cât se poate de clare, iar candidații la postul de primar sunt cunoscuți încă de la începutul acestui an. În principal, bătălia pentru municipiul reședință de județ se va duce între candidatul PSD, actualul primar interimar Decebal Făgădău, și reprezentantul liberalilor, Vergil Chițac, fostul rector al Academiei „Mircea cel Bătrân”. Cu a treia șansă în această luptă este creditat fostul prefect Claudiu Palaz (PMP).

SITUAȚII NECLARE La Mangalia, al doilea oraș al județului, doar liberalii știu cu cine vor merge. Potrivit președintelui Organizației Județene Constanța a PNL, Gheorghe Dragomir, actualul primar Cristian Radu va candida din partea PNL pentru un nou mandat. În schimb, cei de la PSD se pare că încă nu s-au hotărât pe mâna cui vor merge la locale. Deși, în urmă cu câteva zile, cei din organizația locală a PSD l-au anunțat pe consilierul Paul Foleanu drept candidat la funcția de primar, se pare că, totuși, nu acesta ar fi candidatul PSD la Primărie. Potrivit unor surse, Foleanu ar fi fost aruncat în luptă doar de ochii lumii, pentru a-l „toca mărunt” pe actualul edil. Aceleași surse au spus că, de fapt, adevăratul candidat al pesediștilor ar fi fostul primar Zanfir Iorguș, care, însă, trebuie să-și rezolve problemele pe care le are în justiție. Tot la Mangalia, cu a treia șansă pleacă consilierul local Ion Mincă, deși acesta are un partid mic - PRM. Mutându-ne în centrul județului, la Medgidia, bătălia pentru fotoliul de primar pare să fie mai interesantă ca niciodată. Asta deoarece lupta se va duce în trei: actualul primar Marian Iordache (PNL), actualul viceprimar Luminița Vlădescu (PSD) și, potrivit zvonurilor, actualul primar al comunei Peștera, Valentin Vrabie, care ar dori să-și încerce norocul la Medgidia. Poate cea mai neclară situație o avem la Cernavodă, al treilea oraș ca mărime din județ, unde cele două mari partide, PSD și PNL, nu sunt sigure de candidații lor. Pe de o parte, social democrații sunt tentați să meargă pe mâna fostului comandant al Poliției din Cernavodă, Emilian Nicolae. De partea cealaltă, cei de la PNL duc o bătălie internă pentru nominalizarea candidatului. Dacă vechii liberali trag de actualul primar Gheorghe Hânsă să candideze, dar care nu mai este dispus să continue, foștii pedeliști doresc să o propună pe Mariana Mircea, reîntoarsă în PNL după o escapadă la PSD, partid din partea căruia a fost aleasă primar.

LUPTA PENTRU CONSILIUL JUDEȚEAN O bătălie interesantă vom avea și pentru Consiliul Județean Constanța (CJC), unde, cel mai probabil, PSD și PNL își vor împărți cele mai multe posturi de consilier. Dar de ce este importantă această luptă? Potrivit scenariilor, partidul care va reuși să obțină cele mai multe mandate va putea să formeze, ulterior, o majoritate care să aleagă viitorul președinte al CJC. Și în acest caz, PSD și PNL au propus încă de pe acum persoanele care vor candida la funcția de președinte al CJC. Pe de o parte, pesediștii l-au nominalizat pe actualul vicepreședinte al CJC Cristinel Dragomir, iar liberalii pe deputatul Gheorghe Dragomir.



12