PSD şi PP-DD, la un pas de colaborare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Protocol

PSD şi PP-DD, la un pas de colaborare

Politică 05 Iunie 2014 / 00:00 530 accesări

Ceea ce părea a fi un simplu zvon iată că este pe cale să se confirme: PSD şi PP-DD sunt în prag de a semna un protocol de colaborare. Mai mult decât atât, formaţiunea lui Dan Diaconescu ar putea obţine, în urma acestei înţelegeri, chiar un portofoliu în Guvern. A spus-o premierul Victor Ponta, ieri, după o întâlnire între liderii PSD şi PP-DD, când a precizat că nu exclude această variantă. În plus, premierul a adăugat că există posibilitatea ca PP-DD să primească şi funcţii de secretar de stat. La întâlnirea PSD - PP-DD au mai participat preşedintele executiv al PSD Liviu Dragnea, preşedintele PP-DD, Simona Man, şi secretarul general al PP-DD, Liviu Neagu. „Nu am semnat un protocol de colaborare, dar este foarte posibil să semnăm săptămâna viitoare. A fost o primă întâlnire la nivel de preşedinte şi secretar general. Am discutat să colaborăm în primul rând la nivel local, la nivel parlamentar şi la nivel guvernamental, al politicilor guvernamentale”, a precizat Ponta, care a arătat că, dacă se va schimba structura politică a Guvernului prin cooptarea PP-DD, atunci va trebui să meargă în Parlament pentru un nou vot.

Taguri articol


12