Locuitorii din cartierul Poarta 6 au avut parte, ieri, de un spectacol de zile mari, susţinut de Andreea Bănică şi Adi de la Vîlcea. Cu această ocazie a avut loc şi lansarea candidaţilor PSD la alegerile parlamentare: Alexandru Mazăre, candidat în Colegiul 3 pentru Senat şi Eduard Martin, candidat în Colegiul 6 pentru Camera Deputaţilor. Cei doi au fost însoţiţi de primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi de alţi patru colegi candidaţi pentru funcţiile de deputaţi şi senatori la alegerile din 30 noiembrie: candidaţii pentru funcţia de deputat în Colegiile 8, 9 şi 10, Manuela Mitrea, Antonella Marinescu şi Mărioara Cojoc şi candidatul la Colegiul senatorial 4, Mircea Pătruţ. Eduard Martin le-a explicat constănţenilor motivul pentru care candidează la un nou mandat în Parlament: “Timp de patru ani cît portocaliii au fost la guvernare, nu au vrut să ne dea bani pentru proiectele Constanţei. Cu toate acestea, am găsit resurse să le realizăm. Trebuie să îi pedepsim şi să îi trimitem acasă, pentru că nu au făcut nimic pentru noi“. La rîndul său, deputatul Alexandru Mazăre, care candidează pentru un nou mandat, de data aceasta, la Senat, le-a spus celor prezenţi despre vizita liderului PD-L, Theodor Stolojan, la Constanţa, pe care l-a comparat cu Lolec din vestitul cuplu Lolec şi Bolec. “Sînt disperaţi, pierd alegerile şi s-au gîndit că ar trebui să vină la Constanţa, însă constănţenii nu au vrut să îi vadă şi să îi asculte. Probabil că dacă ar fi vrut să îi asculte, constănţenii i-ar fi întrebat de ce s-au opus tuturor proiectelor oraşului Constanţa. Eu şi echipa de la Constanţa ştim că, de această dată, nu vor mai reuşi să vă mintă, pentru că nu au proiecte, nu au program, nu au nimic pentru români în afară de minciuni. Ne apucăm de treabă, de locuinţe ieftine pentru tineri, de turism, de amenajarea plajelor, de şoseaua de centură, de pasarela din Mamaia. Toate acestea vor deveni realitate după ce vom ajunge la guvernare“, a declarat Alexandru Mazăre. Venit să îi susţină şi să garanteze pentru ei, primarul Mazăre a spus că, în ultimii patru ani, parlamentarii PSD au iniţiat şi trecut prin Parlament patru legi care vin să susţină Constanţa şi necesităţile ei. Radu Mazăre a atras atenţia asupra faptului că oraşul Constanţa are mare nevoie de fonduri. “Mai avem multe de făcut în acest cartier: trebuie să rezolvăm problema cu RAJA, trebuie să scoatem linile de tramvai şi să facem un bulevard şi aici. Mai e multă treabă de făcut. Ne trebuie bani pentru a răscumpăra terenurile revendicate în instanţă, pentru a face mai multe parcuri, parcări şi locuri de recreere. Pentru aceasta ne trebuie bani şi de aceea îi propun pe cei doi candidaţi, ca să ne ajute să facem mai multe în Constanţa pentru că, timp de patru ani, nu numai că nu am primit bani, dar ne-au fost puse şi piedici“, a declarat Mazăre. El a mai spus că persoanele care se află printre cei 1.044 care au fost traşi la sorţi în luna mai, în programul Locuinţelor ieftine pentru tineri, se vor putea prezenta, peste cîteva zile, pentru a semna contractele pentru locuinţe: “Trebuie să semneze pentru ca anul viitor să se poată muta în noile case“.