SE STRÂNG RÂNDURILE Sinaia a fost gazda a două zile de dezbateri-maraton pentru social democrați, care s-au întâlnit în cadrul Comitetului Executiv Național (CExN). Dacă vineri au fost schimbate conducerile a două filiale și s-a stabilit convocarea în martie a Consiliului Național al partidului, sâmbătă s-a vorbit de reforma Parlamentului, despre modificările legii electorale, s-au desemnat liderii de grup din Legislativ și s-a vorbit despre incompatibilitatea parlamentarilor. La final, preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunțat că social democrații au decis să voteze orice solicitare a Justiţiei de ridicare a imunităţii unui parlamentar sau care priveşte incompatibilitatea. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, le-a trimis o scrisoare deschisă deputaţilor, în care le atrage atenţia că Parlamentul suferă din cauza unui deficit de imagine şi că sunt văzuţi drept ”hoţi”, ”corupţi” şi ”chiulangii”. Și pentru că unii dintre aleși s-au considerat deasupra legii și au crezut că se pot ascunde de Justiție în spatele insignei de deputat sau senator, Zgonea le atrage atenția că a venit timpul să fie responsabili.
DINTR-UN SINGUR TUR În cadrul CExN, parlamentarii social democrați au fost mandatați să susţină în Comisia de cod electoral alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene prin vot direct, dintr-un singur tur. ”Noi rămânem la aceste drepturi câştigate şi care sunt un bonus pentru democraţie - menţinerea candidaturilor celor care sunt aleşi ca primari într-un singur tur, vot pe liste la Consiliile Locale, inclusiv Consiliile Judeţene, şi la fel pentru preşedintele Consiliului Judeţean - într-un singur tur. Dar, bineînţeles, noi avem doar cinci voturi şi cu UNPR șase voturi în cadrul Comisiei de cod electoral, şi ne trebuie 10 voturi pentru a trece un punct de vedere coerent şi care să poată modifica legea, aşa cum au recomandat AEP şi BEC”, a explicat Valeriu Zgonea. El a arătat că există două abordări ale PSD: votul mixt, cel german, ”care favorizează România în acest moment”, şi votul pe listă. ”Din păcate, votul mixt are o problemă pe care nici Germania nu a reuşit să o rezolve - aceea că nu avem un număr fix de parlamentari. Dacă votul mixt nu va strânge 10 voturi, atunci putem să mergem pe votul pe listă”, a spus Zgonea. Totodată, liderii grupurilor parlamentare ale PSD din Senat, Ilie Sârbu, şi din Camera Deputaţilor, Marian Neacşu, au fost reconfirmaţi în funcţii. Propunerile trebuie să fie validate astăzi de Birourile Permanente, respectiv de plenul celor două Camere.