Social-democraţii vor continua să colaboreze cu liberalii în opoziţie, a declarat preşedintele Consiliului Naţional (CN) al PSD, Adrian Năstase. El a precizat că există bazele constituirii unui guvern de criză, ambele formaţiuni având pregătit câte un pachet de măsuri în acest sens. „Vom discuta şi despre formule comune de guvernare, inclusiv în ceea ce priveşte numele, deşi eu, personal, cred că e o greşeală să ne concentrăm pe împărţirea funcţiilor înainte să le avem. Trebuie însă să fim conştienţi că doborârea guvernului Boc ar trebui, eventual, să fie cuplată cu ideea alegerilor anticipate. Altfel, cu actuala configuraţie, pervertită, a Parlamentului, nu vom putea schimba nimic. Ştiu că nu există un mare entuziasm în Parlament pentru această idee. Va fi nevoie, în continuare, de măsuri dure, dar ele trebuie să fie explicate oamenilor şi trebuie să li se ceară un vot de încredere. Ultimul vot de încredere s-a dat pe minciuna creşterii economice. Nu mai merge aşa“, a subliniat fostul premier. Pe de altă parte, Adrian Năstase a precizat că nu s-a schimbat nimic de la Congresul PSD şi până acum. Referitor la ultima moţiune care a fost dezbătută, Năstase a declarat că nu crede ea a fost un eşec. „Moţiunea a zdruncinat din temelii actuala guvernare. Legătura dintre noi, opoziţia, şi agenda reală este mai mare ca oricând. Iar ofensiva aceasta, a celor care încă mai susţin puterea, de a sugera că tot noi suntem de vină pentru tot ce merge rău în ţară nu mai prinde. Opoziţia va continua pe acest drum, pentru că nu există alternativă. Mai devreme sau mai târziu, tot vom da jos acest guvern“, a mai spus Năstase.