PSD vizează noi măsuri împotriva migraţiei politice

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PSD vizează noi măsuri împotriva migraţiei politice

Politică 26 Februarie 2010 / 00:00 486 accesări

Venirea lui Ponta la conducerea PSD a adus cu sine o serie de plecări din partid, cea mai răsunătoare fiind cea a lui Cristian Diaconescu. În aceste condiţii, preşedintele PSD, Victor Ponta doreşte ca Statutul partidului să prevadă că cei care pleacă din partid în perioada de opoziţie “vor veni foarte greu înapoi” sau, dacă vor dori să revină, timp de un an nu vor fi sprijiniţi pentru nicio funcţie politică sau administrativă. Liderul PSD a menţionat că Statutul partidului urmează să fie modificat la viitorul Congres al formaţiunii, în toamnă. “Până la sfârşitul anului, vom avea un Congres care se va ocupa doar de modificarea Statutului. Dacă există nemulţumiri pe care le putem îndrepta, sunt gata s-o fac, dacă există aşteptări personale, nu am ce face, pentru că eu nu pot să ofer funcţii de ministru sau la putere”, a declarat Ponta. El a mai spus că membrii PSD care vor rămâne în partid în perioada de opoziţie merită felicitaţi, afirmând că nu este dispus să se roage de cineva să rămână în partid. Deputatul PSD Marian Sârbu a declarat că are nemulţumiri legate de linia strategică a partidului pe care le-a evocat în partid. Sârbu a precizat că se va întâlni, cu noul preşedinte al formaţiunii, Victor Ponta, în urma căreia va anunţa dacă mai rămâne sau nu în PSD. Ponta consideră să există căi de oprire a traseimului politic. “Este important ca, prin modificarea Constituţiei, să se aplice şi parlamentarilor care pleacă din partid atunci când acesta este în opoziţie aceleaşi prevederi ca şi aleşilor locali, adică de a pierde mandatul obţinut prin sprijinul PSD sau al partidului din care pleacă”, a spus Ponta. În ceea ce priveşte unicameralismul, Ponta susţine că PSD este pentru un Parlament cu două Camere. “În primul rând, ne dorim să existe Camera Deputaţilor, aleasă uninominal sau în sistem german, formată din 300 de parlamentari, cum este clar că majoritatea populaţiei îşi doreşte. Ne dorim, în acelaşi timp, să existe o Cameră superioară (Senatul, n.r.) care să reprezinte comunităţile locale şi să fie aleasă de către consilierii locali şi judeţeni, să nu fie aleasă direct de populaţie, va avea o competenţă foarte clară de a legifera şi a reprezenta comunităţile locale”, a afirmat Ponta, care consideră că introducerea în viitoarea Constituţie a obligativităţii votului va pune capăt manipulării şi cumpărării voturilor.



12