Așa cum era de așteptat, și de data aceasta PSD a pierdut cu „succes” alegerile prezidențiale, acum având însă parte de cea mai rușinoasă înfrângere de la epoca Iliescu încoace și, în buna tradiție încetățenită, în aceste zile își devorează liderul, pe Viorica Dăncilă. Așa au fost devorați cu patimă și nesaț și Adrian Năstase și Mircea Geoană, Victor Ponta abandonând în fața propagandei de pe marginea dezastrului de la Colectiv.

În fine, interesant este că de această dată mișcarea declanșată în PSD se încadrează într-un plan mai amplu, început odată cu alegerile europarlamentare din luna mai și care are ca scop anihilarea oricărei încercări de opoziție serioasă în fața tăvălugului dreptei, condus de „generalul” Klaus Iohannis, așa cum era el numit de Ludovic Orban în urmă cu câțiva ani, într-un discurs motivațional ținut în fața „trupelor” PNL.

Abandonarea temei legilor justiției, a temei statului paralel, punerea la colț a PSD-ului în instituțiile europene, dar și în cadrul grupului politic S&D, faptul că reprezentanții PSD nu au reușit să ocupe nicio funcție importantă în Parlamentul European, pierderea chiar a funcției de comisar european, care revenea grupului politic european din care fac parte, toate acestea ne arată faptul că PSD nu mai contează în arhitectura politică.

Dar „bomboana pe colivă” e pusă chiar din interiorul PSD, de către acei reprezentanți mai puțin ocupați cu politica și mai degrabă înclinați spre combinațiile absconse. Indiferent că sunt numiți „baroni locali”, că sunt suspectați de colaborări, ori nu, cu anumite sfere ale Serviciilor Secrete, în aceste zile ies la suprafață aceste diverse verigi, făptuitori ai planului de aducere a PSD la stadiul de partid minimalist, neesențial în politica românească. O formațiune care trebuie să conteze chiar mai puțin decât un „partid balama”, care are cel puțin calitatea de a negocia și fără de care, de cele mai multe ori, guvernul nu se poate constitui.

Astfel, în aceste zile ies la iveală, pretinzând a avea carismă și amplitudine politică națională, personaje ca Oprișan, Bădălău, Stănescu, Manda, Ciolacu și mulți alții a căror notorietate nu are de a face nimic cu politica, cu discursul politic ori cu cetățeanul. Inși cu o notorietate câștigată mai mult din combinatorica politică, din amestecul, inexplicabil pentru omul de rând, de decizii și poziții dubioase, obscure, care în spatele scenei alcătuiesc un lego de interese securiste, interese proprii și jocuri de partid, care de fapt nu slujesc interesele cetățeanului, ci doar o agendă proprie lui și apropiaților, aici incluzând și apropiații din diferite „unități” acoperite. Cu carisma unei borduri schimbate de Videanu când era primar, cu un discurs politic atât de plictisitor, de se scorojește și vopseaua de pe wall-ul Facebook-ului, genul acesta de „lideri” lucrează la un plan comandat și pe care îl execută cu strictețe, pentru că în schimbul lui li s-a garantat siguranța și perpetuarea în politică.

Luni am asistat la recitalullui Marcel Ciolacu, care încerca să arate că a început adevărata reformare a PSD și că el, „liderul de necontestat”, o convinge pe Viorica Dăncilă să se retragă din fruntea PSD. Un balet social media, de declarații plictisitoare și fără sens, aruncate pe piață odată cu revenirea în PSD a unui Gabriel Oprea, omul care spunea că Udrea e bună pentru doctorat, cel cu care Băsescu a rupt PSD odată, fostul ministru de Interne care nu putea veni la serviciu decât cu escortă și gazda evenimentului „Sufrageria”. Odată cu el a sosit „să pună umărul la reformarea PSD” și fostul primar „care este” Marean Vanghelie, iar Cosmin Gușă se încălzește pe margine.

Și cine este Marcel Ciolacu? Președintele de conjunctură al Camerei Deputaților, o funcție pe care o ocupă datorită negocierilor din partid, în tentativa Vioricăi Dăncilă de a mulțumi „baronii” în epoca post Dragnea. Pare un fel de Oprișan mult mai discret, care ordonează votul în județul Buzău. Un fost partener de vânătoare și probabil afaceri al lui Omar Haysam. Pripășit o lungă perioadă de timp în cercul lui Viorel Hrebenciuc de la care probabil a și deprins, mai gregar, arta negocierii politice.

Cu ziceri compuse din propoziții simple și cu „cimilituri”, lansate pe Facebook, bune pentru fanii echipelor de fotbal când favoriții le sunt la ananghie, de tipul „luptăm, luptăm și câștigăm”, Ciolacu se vrea lider al PSD. Președinte. În linie cu Ion Iliescu, Adrian Năstase, ori chiar Mircea Geoană sau Victor Ponta.

În acest context, aproape de triumful mediocrității și cu neputința de a face politică esențială pentru societate, PSD-ul va lăsa loc pe scena politică pentru apariția unui alt partid politic, capabil să țină piept planurilor lui Klaus Iohannis și dreptei politice de a modifica Constituția României ori de a minimaliza rolul nostru în Uniunea Europeană. Care va fi acel partid, cum ar trebui să arate el și mai ales cum se va impune ca principal opozant al acestui proces de minimizare a României rămâne de văzut. Habar nu am cine și cum va constitui acest partid și care va fi liderul care ar putea coaliza o viitoare forță politică în stare să promoveze un naționalism moderat de tip european, un liberalism care să permită capitalului autohton să se dezvolte la adăpost de practicile neconcurențiale ale corporațiilor multinaționale, ori să propună o reformă reală a justiției.

Și dacă tot ne jucăm cu ideile, un posibil răspuns la această necesitate ar fi, poate, un partid creat în jurul ideilor vehiculate și a procentelor câștigate de Mircea Diaconu în primul tur al alegerilor prezidențiale? Are cultura liberală adecvată, are experiența exercițiului european și are mai ales acea doză de naționalism moderat pe care o impun timpurile de azi, dacă mai vrem să salvăm ceva din România, dacă mai considerăm că mai avem ceva de salvat.

P.S.Chestiunea cu Mircea Diaconu era doar o idee. Eu nu știu dacă se intenționează ori nu crearea unei astfel de mișcări. Era doar un exercițiu de găsire a unui plan de acțiune pentru un electorat care, prin sucombarea PSD și prin jocul altor partide, în curând nu își va mai găsi reprezentarea în politica autohtonă.