Lucrările de reabilitare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, care au fost sistate în 2005 de către actuala putere, ar putea fi, în sfîrşit, reluate. La iniţiativa deputaţilor constănţeni a fost aprobat un amendament la bugetul pentru anul viitor prin care urmează să se aloce 30 de ...
Consiliul Naţional al PSD, care a avut loc vineri, la Tîrgu Mureş, a taxat fără milă actuala Coaliţie de guvernămînt, dar şi prestaţia actualului preşedinte al României. Mesajul preşedintelui PSD, Mircea Geoană, care a deschis lucrările, a fost clar: "Trebuie să fim răi! Trebuie să îndepărtăm ...
Aleşii locali ai Partidului Social Democrat s-au întrunit, săptămîna trecută, la Bucureşti, şi au adoptat o atitudine critică la adresa strategiei de centralizare forţată a actualilor guvernanţi. Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, Liviu Dragnea a subliniat că Legea ...
Conducerea centrală a PSD s-a întîlnit ieri, la Bucureşti, cu aleşii locali ai partidului, întrunire la care au participat peste 700 de primari şi preşedinţi social-democraţi de consilii judeţene din ţară. Constanţa a fost reprezentată de o delegaţie de peste 20 de primari, condusă de primarul ...
După primăvara zecilor de mii de şoferi scoşi pe străzile marilor oraşe, activitatea de taximetrie din România a fost împărţită în două tabere. Pe de o parte patronii marilor companii şi liderii sindicatelor din taximetrie care îşi văd astfel puse în pericol afacerile de milioane de euro, pe de alta ...
După primăvara zecilor de mii de şoferi scoşi pe străzile marilor oraşe, activitatea de taximetrie din România a fost împărţită în două tabere. Pe de o parte patronii marilor companii şi liderii sindicatelor din taximetrie care îşi văd astfel puse în pericol afacerile de milioane de euro, pe de alta ...
„Incompetenţă” este cuvîntul care caracterizează pe toate planurile Guvernarea portocalie, în conformitate cu analiza realizată de social democraţi după doi ani de la preluare puterii de către PNL-PD. Reprezentanţii PSD au organizat joi, la nivel naţional, o amplă manifestare în cadrul căreia ...
PSD a organizat ieri, la nivel naţional, o a doua acţiune „Alianţa DA - Fapte şi Minciuni”, în cadrul căreia social democraţii au ieşit în stradă pentru a distribui broşuri care conţin o analiză seacă a fiecărui capitol din viaţa socio-economică a României. La ora 14,00, liderii PSD ai ...
Deputatul PD de Constanţa Laurenţiu Mironescu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă organizată la sediul filialei municipale PD Constanţa, că va răspunde invitaţiei parlamentarilor PSD de Constanţa de a susţine un buget consolidat pentru judeţul nostru numai dacă va considera că acesta este ...
Deputaţii PSD de Constanţa Corneliu Dida, Alexandru Mazăre şi Eduard Martin au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în care au prezentat aspecte legate de activitatea lor parlamentară. Alexandru Mazăre a declarat că grupul parlamentarilor PSD de Constanţa din Camera Deputaţilor a înaintat Parlamentului ...
Cinci persoane au fost grav rănite, după ce maşinile în care se aflau au fost implicate în două accidente rutiere. Prima coliziune s-a petrecut, sîmbătă dimineaţa, la ieşire din localitatea Medgidia. Un bărbat de 55 de ani aflat la volanul unei Dacii, soţia acestuia şi o prietenă se îndreptau ieri spre ...
Senatorul Ion Iliescu a declarat, sîmbătă dimineaţă, la Şcoala Politică a Femeilor PSD, organizată la Mamaia, că mult discutatul referendum care urmează a fi efectuat în PSD poate fi cel mult o dezbatere politică în partid, în condiţiile în care se abordează tema complexă a programului formaţiunii ...
Preşedintele PD, Emil Boc, a declarat, sîmbãtã, la Cluj-Napoca, într-o conferinţã de presã, organizatã dupã şedinţa Colegiului Director al PD, cã momentul alegerilor anticipate a fost în 2005, cînd “le-am dorit, dar nu le-am putut organiza” ...
Cumpăna este una dintre cele 20 de localităţi româneşti care au primit, pe 28 februarie 2006, în urma unui concurs iniţiat de Delegaţia Comisiei Europene (DCE), statutul de “sat european”. De aceea, nu a surprins pe nimeni faptul că şeful DCE în România, Jonathan Scheele, a participat ...
Şeful Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), Vasile Blaga, a declarat că social democratul Marian Oprişan este preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, fiindcă nu ştie dacă au fost respectate condiţiile pentru demiterea acestuia. Blaga a declarat, la Cluj-Napoca, după şedinţa Colegiului ...
Ieri s-a mai consumat un episod din Cruciada pentru sechestrarea posturilor de conducere din administraţia publică, acţiune declanşată de Guvernarea Portocalie imediat după alegeri în toate judeţele în care nu a obţinut majoritatea voturilor electoratului. Lovitura încercată de Coaliţia de Guvernare la ...