ÎNCĂ UNA Consiliul Concurenţei (CC) a finalizat investigaţia din piaţa de retail care a vizat grupurile Metro, Rewe (Selgros Cash & Carry), Mega Image şi Interex şi furnizorii lor, iar inspectorii recomandă sancţionarea companiilor investigate, amenzile putând ajunge, potrivit legii, la 2 - 4% din cifra de afaceri. „Raportul a fost transmis companiilor și vom face primele audieri la sfârşitul lui octombrie. Ne aşteptăm să închidem cazul până la sfârşitul anului. Raportul propune amenzi pentru companiile implicate, dar, dat fiind că sunt înţelegeri pe verticală, adică încălcări cu gravitate medie ale legii, sancţiunile sunt cuprinse între 2 şi 4% din cifra de afaceri, iar procente pot fi influenţate de mai mulţi factori, cum ar fi durata înţelegerilor“, a declarat ieri președintele CC, Bogdan Chirițoiu. Prima investigaţie vizează societăţile membre ale grupului Metro, respectiv Metro Cash & Carry România, Real (preluat de grupul francez Auchan) și MGB Metro Buying Group. Cea de-a doua anchetă are în vedere societăţile grupului Rewe (Selgros Cash & Carry şi Billa), în timp ce a treia şi a patra privesc societăţile Mega Image și CDE Interex, inclusiv furnizorii. „Deşi sunt cazuri separate, investigaţiile s-au realizat concomitent, deoarece vizau acelaşi tip de încălcări ale legii. Mă aştept ca sancţiunile să fie contestate în instanţă, dacă decizia finală va fi amendarea companiilor implicate“, a mai spus Chirițoiu.
AMENZI GRELE Este și firesc, pentru că, în acest caz, amenzile ar putea ajunge la câteva zeci de milioane de euro, în condițiile în care doar grupurile de retail au afaceri care depășesc două miliarde euro. „Doar Metro are afaceri de circa un miliard de euro. Sancțiunile financiare nu le vor depăşi pe cele aplicate benzinarilor, dar vor fi mari“, a punctat președintele CC. Selgros a înregistrat anul trecut afaceri de 699,3 milioane euro, în timp ce Mega Image a raportat vânzări de 530 milioane euro. Lanţul francez de supermarketuri Interex, cu afaceri de puţin sub 40 milioane euro în 2011, a ieşit din România la finele lui 2012, după ce a închis toate cele zece magazine pe care le mai deţinea.
PUȘCĂRIE! În ciuda amenzilor mari, Concurența nu este mulțumită. Chirițoiu apreciază că Parchetul ar trebui să aibă o prezenţă mai activă în cazurile de concurenţă, „puşcăria pentru managerii care încalcă legea având un efect de descurajare mai puternic“: „Parchetul știe mai bine să facă investigaţii, are acces la probe la care noi nu putem ajunge“. Chirițoiu a mai spus că, pentru următorii ani, și-ar dori mai puține încălcări ale legii concurenței și mai multe cazuri rezolvate în afara instanțelor - „Avem cazuri bine construite, cifrele ne sunt favorabile în acest sens. Evident că pot fi îmbunătăţiri. Consiliul stă mai prost în a convinge instanţele că nivelul sancţiunilor este justificat“.