Pușcărie pentru artizanii celui mai mare transport de transfugi din 2014!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Călăuze judecate

Pușcărie pentru artizanii celui mai mare transport de transfugi din 2014!

Eveniment 23 Ianuarie 2015 / 00:00 812 accesări

Au încercat să aducă în mod ilegal, în România, 129 de transfugi, pe care i-au transportat în condiții greu de imaginat, iar acum vor plăti pentru fapta lor. Este cazul a doi cetățeni turci și un irakian, care au fost condamnați, ieri, de Tribunalul Constanța pentru trafic de migranți. Decizia prin care Ilkiz Ali și Ramazan Ilmaz au primit câte patru ani de detenție, iar Shaker Cetin s-a ales cu patru ani și jumătate de închisoare nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, în dimineața de 15 septembrie 2014, în jurul orei 8.00, Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR) a localizat, în apropiere de frontiera cu Bulgaria, o navă suspectă, fără pavilion arborat și fără inscripții. Polițiștii de frontieră au pornit către zona respectivă și au interceptat pescadorul vechi, care abia își putea menține linia de plutire, în condițiile în care marea era foarte agitată. Inițial, polițiștii au încercat să se apropie de navă pentru a prelua măcar o parte dintre persoanele aflate în dificultate, însă, din cauza valurilor mari, planul a fost abandonat. În jurul orei 13.00, toți migranții au fost aduși la mal în siguranță.

            LA UN PAS DE MOARTE Oamenii legii spun că la bordul epavei se aflau îngrămădite nu mai puțin de 132 de persoane (72 de cetăţeni afgani, 34 de irakieni, 16 iranieni și șapte sirieni), printre care și 27 de copii, cel mai mic dintre ei având doar un an și șase luni. Ulterior, oamenii legii au remorcat pescadorul în Portul Mangalia, iar cadrele medicale sosite le-au acordat îngrijiri de specialitate transfugilor care sufereau de deshidratare sau de rău de mare. Ei au fost urcați apoi în autocare și escortați la sediul Gărzii de Coastă, unde au primit adăpost. Pe parcursul anchetei, procurorii au aflat că printre cele 132 de persoane se aflau și trei călăuze, care s-au ocupat de transport. Inculpații au declarat că au pornit în călătorie pe 13 septembrie 2014, punctul de plecare fiind un port situat pe coasta Turciei, în apropiere de Istanbul. Ilkiz Ali, Shaker Cetin și Ramazan Ilmaz au fost arestați preventiv și, ulterior, trimiși în judecată, în fața instanței constănțene. 

Taguri articol


12