Căni, cănițe, ulcioare, recipiente pentru păstrat bomboane sau mâncare, oale de lapte, vase de sărmăluțe, castroane și farfurii. Din lut și frumos colorate. Toate aceste obiecte se găsesc expuse în fața Muzeului de Artă Populară din Constanța, unde se desfășoară, începând de ieri și până sâmbătă, între orele 9.00 - 22.00, activitatea „Olăritul, între tradiție și contemporaneitate”, inclusă în cadrul ciclului de manifestări „Meșteșuguri tradiționale”.

Printre reprezentanții celor patru mari și vestite centre de ceramică din România - Horezu, Vlădești, Corund și Braniștea -, o prezență aparte o constituie Marcel Mocanu. Așezat la roata olarului, el atrage privirile ca un magnet. Cei prezenți, mari și mici, îl admiră cum dă formă și culoare lutului și îi fac poze. Pământul umed este de acasă, de la Braniștea.

Imaginile acestea vor avea, peste timp, valoare de document. Deoarece în întreaga Românie nu mai sunt decât 10 - 12 meșteri olari. Și aceia nu mai sunt demult tineri. Sunt oameni care au învățat să îmblânzească lutul din tată-n fiu, care amestecă țărâna cu apă, care o frământă, o modelează, o „desenează” și o ard la cuptor, la foc din lemn de fag. Așa cum face și Marcel Mocanu, așa cum făcea și tatăl lui, așa cum făceau străbunii lui. „Aveam șapte-opt anișori când am învățat să modelez lutul de la tatăl meu. Am lucrat în siderurgie, dar de 20 de ani m-am apucat de olărit, așa cum am învățat acasă”, spune Marcel Mocanu.

„MULȚI CHEMAȚI, PUȚINI ALEȘI” La Braniștea, într-o mică localitate situată la 18 km de Galați, Marcel Mocanu și soția sa, Maria, trăiesc de pe urma pământului adus de pe malul Siretelui. În curtea mare au tot ce le trebuie: atelier, unde roata se învârte în orice anotimp, cuptor unde se ard vasele. „Stau la marginea satului, unde nu mă deranjează nimeni. Mai vin copii de la școlile din Galați să vadă cum lucrez”, spune el. Meșterul olar este foarte căutat. Le-a învățat pe măicuțele de la Agapia să modeleze lutul, a făcut șase roți de olar, câte una pentru fiecare măicuță care se îndeletnicește cu acest meșteșug, și revine la mănăstire ori de câte ori este chemat pentru a ajuta. Înainte de a veni la Constanța, a fost la Luncavița, unde a predat cursuri de olărit. Din cei 30 de cursanți adulți, doar doi-trei vor să îmbrățișeze meșteșugul olăritului. „Mulți chemați, puțini aleși”, spune el, cu mâhnire. „În zece județe se află sute de mii de ingineri, de profesori, de medici... Și un singur olar. Iar acela sunt eu. Sunt singurul olar din această parte a Moldovei, din Dobrogea și din Muntenia”, spune el.

TOTUL COSTĂ: ȘI PĂMÂNTUL, ȘI LEMNUL DE FAG  De la stat nu are niciun ajutor, dar plătește taxe peste taxe. Și totul costă: și pământul, și transportul lui, și lemnele pentru foc, și culorile, și smalțul pentru oale, adus tocmai din Italia și Germania, pentru că la noi nu se mai face. Dar chiar și așa, este mulțumit. Mulțumit pentru că oamenii cumpără ceramică, și străinii, dar mai ales românii, pentru că „s-a săturat lumea de plasticuri”.