Actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret se află, în această perioadă, în plină stagiune estivală, prezentînd spectacole din repertoriul propriu, de patru ori pe săptămînă. Piesele de teatru sînt oferite gratuit de Primăria Municipiului Constanţa şi au loc în zilele de miercuri, joi, sîmbătă şi duminică, cu începere de la ora 19.00, pe esplanada din faţa Hotelului Perla din staţiunea Mamaia. Copiii care îşi petrec vacanţa la malul mării, dar şi micii constănţeni pot urmări reprezentaţii în aer liber, care îi duc în minunatul univers al poveştilor: „Dumbrava minunată”, „Regele cerb”, „Albinuţa Maya” şi „Fata babei şi fata moşneagului”. „Ne bucurăm de un public minunat, care ne urmăreşte cu mare interes la fiecare reprezentaţie. În acest an, avem mai mulţi spectatori faţă de stagiunile estivale trecute. Este foarte bine că susţinem această stagiune estivală, atît pentru actori, cît şi pentru spectatori”, a declarat directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret, Lică Gherghilescu.
Stagiunea estivală se va încheia la finele lunii august, iar la toamnă, actorii instituţiei teatrale constănţene vor participa la un festival de teatru din Alba Iulia, cu cea mai recentă producţie, „Motanul încălţat”. Piesa de teatru pusă în scenă de Cristian Pepino va putea fi urmărită şi de micul public de la malul mării, în cadrul stagiunii 2007 – 2008, care va începe în luna septembrie.