Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat, ieri, că Lista contribuabililor declaraţi inactivi va putea fi accesată de pe pagina de internet a instituţiei din 11 iunie, în loc de 2 iunie, cum transmisese iniţial, din motive tehnice şi de modificare a conţinutului listei. De asemenea, ANAF urmăreşte să pună la dipoziţia contribuabililor o serie de instrumente informatice (aplicaţii) care să permită acestora consultarea Listei contribuabililor declaraţi inactivi fără a fi necesară accesarea site-ului instituţiei. Contribuabilii care nu-şi îndeplinesc, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie declarativă prevăzută de lege, care se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale, prin declararea unor date de identificare a sediului social care nu permit organului fiscal identificarea acestuia sau în cazul cărora organele fiscale au constatat că nu funcţionează la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat vor fi declaraţi inactivi.