Publicaţiile ultraortodoxe din Israel refuză să publice fotografiile cu Tzipi Livni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Publicaţiile ultraortodoxe din Israel refuză să publice fotografiile cu Tzipi Livni

Externe 25 Septembrie 2008 / 00:00 363 accesări

Tzipi Livni este pe cale de a deveni următorul premier al Israelului, dar publicaţiile ultraortodoxe din statul israelian refuză să-i publice fotografia, din cauza cutumelor religioase, relatează “Daily Mail” în ediţia electronică. Feministele din Israel au descris acestă cenzură ca fiind “de-a dreptul caraghioasă”. Actualul ministru de Externe, în vîrstă de 50 de ani şi mamă a doi copii, a fost declarată “Frumuseţea Mossadului” de unele publicaţii mondiale, dar întîmpină probleme de imagine în ţara sa.

Circa 600.000 de persoane din populaţia Israelului de şapte milioane sînt ultraortodocse şi au o influenţă politică puternică, deţinînd funcţii importante în Guvern şi în administraţia locală, mai precis, postul de primar din Ierusalim. Stilul lor de viaţă prevede o conduită foarte strictă privind alimentaţia, îmbrăcămintea, publicaţiile şi educaţia, elemente care, potrivit multor critici, nu sînt prevăzute în cutumele iudaismului. “Nicio publicaţie ultraortodoxă nu va publica fotografia lui Livni”, a declarat un consultant pentru relaţii publice al viitorului premier, Abraham Kroizer. “Graficienii modifică figurile femeilor din fotografiile pe care publicaţia doreşte să le folosească”, a continuat el. O publicaţie ultraortodoxă a precizat de asemenea că nu foloseşte numele Tzipi, aceasta fiind varianta prescurtată pentru Tziporah, ceea ce înseamnă pasăre!

Taguri articol


12