Le-a luat „o mie” de ani să pună la punct haosul privind publicitatea haotică din România. În timp ce unele administraţii locale au reglementat afişajul stradal prin hotărâri de Consiliu Local, printre care se numără cea de la Constanţa, cei de la Guvern au venit abia acum cu un proiect de lege prin care amplasarea de suporturi pentru publicitate stradală este interzisă în parcuri, pe arbori, în parcurile şi rezervaţiile naturale, pe sediile instituţiilor publice, pe asfaltul drumurilor, precum şi în alte locuri unde administraţia locală decide acest lucru printr-un regulament propriu. Restricţiile au fost decise, ieri, de Guvern. Conform proiectului, amplasarea mijloacelor de publicitate este interzisă pe monumentele naturii, în parcurile şi rezervaţiile naturale, în parcuri, pe clădirile reprezentând sedii ale autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi ale instituţiilor publice, „cu excepţia afişajelor care anunţă activitatea ce se desfăşoară în interiorul sediilor”, pe arbori, pe zona carosabilă a străzilor şi a drumurilor, „indiferent de categoria acestora”, dar şi pe obiectele de artă monumentală şi monumentele de for public, pe clădirile reprezentând monumente istorice sau componente ale unor ansambluri monument istoric, „în incinta şi pe elementele de împrejmuire a cimitirelor, lăcaşurilor de cult şi grădinilor publice”, în intersecţii, în sensurile giratorii, pe pereţii pasajelor rutiere subterane şi supraterane ori sub poduri şi pe stâlpii de susţinere a elementelor de semnalizare rutieră sau de circulaţie. În plus, va fi interzisă amplasarea de mesh-uri sau bannere publicitare pe clădirile aflate „în stare avansată de deteriorare”. Pentru un primar care încalcă obligaţiile care-i revin prin acest proiect de lege, amenda poate fi cuprinsă între 10.000 de lei şi 15.000 de lei.