Expresia asta era, acum mai bine de un deceniu, titlul unei rubrici semnate de Ion Cristoiu, dar se potriveşte excelent cu subiectul pe care l-am ales pentru editorialul de astăzi. „Punct”, pentru că acum vreo săptămînă şi ceva, mi se pare, s-a încheiat prima sesiune din acest an a Parlamentului autohton, chiar dacă vor exista, după cît se pare, cel puţin două scurte sesiuni extraordinare în această vară, şi „de la capăt”, deoarece, la o diferenţă de numai cîteva zile de la primul eveniment, şi-a început un nou mandat Parlamentul European de la Strasbourg.

După şapte luni de la constituire, în urma alegerilor generale de anul trecut, şi vreo şase luni de activitate efectivă, Parlamentul României s-a ferit să facă vreun bilanţ. În schimb, l-a făcut presa în locul său, iar unii deputaţi, invitaţi pe la diferite televiziuni, cărora li s-au cerut explicaţii, au cam dat din colţ în colţ, jenaţi de statistica pe care au publicat-o ziariştii… Într-o jumătate de an calendaristic, una dintre cele patru puteri în stat, dacă punem la socoteală şi presa, cu deosebirea că presa scrisă şi vorbită este în proporţie de 90% privată, în timp ce legislativul consumă cei mai mulţi bani publici din bugetul ţării, a dezbătut şi adoptat o singură lege organică, pe lîngă votarea în regim de urgenţă a cîtorva zeci de ordonanţe guvernamentale şi a altor cîteva acorduri internaţionale! Vă vine să credeţi? Unde mai pui că unele ordonanţe sînt incriminate de opoziţie ca fiind neconstituţionale, motiv pentru care au fost depuse plîngeri la Curtea Constituţională, unde ele se află în dezbatere şi acum!?! Mai mult decît atît, aşa cum au dezvăluit ziarele, există cel puţin un act normativ adoptat de parlamentari, care a fost declarat neconstituţional de acelaşi înalt for legiuitor, deoarece aduce atingere principiilor de bază ale democraţiei. Este vorba de Jurămîntul Corpului de Control al Guvernului către Premier, fapt juridic inedit, ce ar putea lăsa o portiţă deschisă pentru abuzuri şi chiar prezumţia de dictatură, deoarece nu juri niciodată credinţă unei persoane sau funcţii, ci unei instituţii administrative, în întregul ei! Nu ştiu cine a avut această idee sau dacă, nu cumva, este o manevră făcută tiptil de Emil Boc, însă, dacă presa cea hulită de Băsescu nu descoperea acest amănunt crucial, legislativul nici nu s-ar fi sinchisit…

La Parlamentul European, lucrurile par mai simple. Elena Băsescu zîmbeşte şi nu dă declaraţii presei „uitînd” că îşi începe primul mandat politic şi public din viaţa sa pe ruinele carierei politice a Monicăi Iacob-Ridzi, Vadim Tudor face declaraţii populiste despre risipa de bani europeni, iar Gigi Becali, ca să ne rezumăm doar la aceste trei figuri „deochiate” de ziarişti, s-a supărat pe europarlamentarii PD-L deoarece îl ignoră, şi ameninţă cu o alianţă cu PSD. Mă întreb în ce limbă vor comunica aceste trei personaje cu distinşii lor colegi europeni şi cu ce mînă vor vota legile pe care nu sînt sigur dacă ştiu să le semneze?

Aşadar, legislativul românesc a încheiat cea mai slabă sesiune din existenţa sa postcomunistă, iar Parlamentul European şi-a început noul mandat cu cea mai controversată generaţie de europarlamentari români… Punct şi de la capăt!