Biroul de credit ar putea să îşi lărgească de anul viitor atribuţiile. Cu informaţiile primite de la instituţiile financiare, specialiştii de la Biroul de Credit ar putea acorda fiecărui client un anumit punctaj, în funcţie de care acesta va mai beneficia sau nu de împrumuturi. În prezent, se lucrează la procedurile de acordare a acestor note pentru clienţii băncilor. Potrivit reprezentanţilor Biroului de Credit, la stabilirea punctajelor se vor lua în calcul elemente precum rata lunară datorată instituţiilor financiare, durata creditului, veniturile clienţilor, dar şi întîrzierile la plată. Cu cît punctajul obţinut de client este mai bun, cu atît şansele de a mai primi credite sînt mai mari.
În prezent, biroul de credit primeşte raportări de la 22 de bănci, patru societăţi de credit de consum, o companie de leasing, una de asigurări, dar şi două societăţi de telefonie mobilă. Reprezentanţii Băncii Naţionale a României nu exclud posibilitatea ca aceste analize ale specialiştilor de la Biroul de Credit să fie extinse asupra tuturor clienţilor instituţiilor financiare.