Ministerul Muncii a promis să majoreze punctul de pensie la 45% din salariul mediu brut din luna următoare aprobării bugetului pe 2009 şi să nu plafoneze pensiile mari, a declarat, ieri, preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale (CNPAS), Doina Pârcălab. „Am convenit cu reprezentanţii organizaţiilor de pensionari care sînt reprezentative la nivel naţional ca punctul de pensie să fie majorat de la data de 1 a lunii imediat următoare aprobării bugetului. După cum ştiţi, bugetul va fi aprobat în guvern joi şi va fi transmis în procedură de urgenţă în Parlament”, a explicat Pârcălab. Reprezentanţii Ministerului Muncii au convenit, de asemenea, aplicarea în mod nediferenţiat a majorării punctului de pensie, deşi s-au vehiculat în ultima vreme informaţii că ar putea exista o plafonare în ce priveşte pensiile mari, a precizat preşedintele CNPAS. Preşedintele Consiliului Naţional al Vîrstnicilor, Miron Niculescu, a declarat că “deşi pensiile majorate vor fi plătite probabil din martie, s-a convenit cu ministrul ca banii să fie daţi retroactiv, de la 1 ianuarie şi se vor plăti pentru toţi pensionarii”. El a adăugat, însă, că nu a fost semnat nici un document în această seară, ci a fost doar o primă întîlnire dintr-o serie de astfel de discuţii. Pârcălab adugat că va fi constituit un grup de lucru la Ministerul Muncii în care pensionarii vor putea veni cu idei şi propuneri pentru modificarea legii pensiilor. Cît priveşte grupele I şi II de muncă, reprezentanţii ministerului au convenit ca Ordonanţa 100 pe 2008 să-şi facă efectele, iar apoi, etapizat să aibă loc recalcularea banilor care ar trebui daţi în plus, astfel încît legea 218 să intre în vigoare din 2010, a mai spus Pârcălab. Pensionarii au mai cerut să aibă acces la bilete de tratament pe tot parcursul anului, nu doar în extrasezon, cum se propusese la un moment dat. Reprezentanţii PSD şi cei ai PD-L au analizat ieri o propunere a Ministerului Finanţelor de amînare a majorării punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie pentru luna septembrie, măsură ce ar putea aduce economii bugetare de aproape 1,2 miliarde euro. În prezent, punctul de pensie este 697,5 lei şi reprezintă 41% din salariul mediu brut de 1.693 lei, luat în calcul de actualul guvern pentru fundamentarea bugetului. Majorarea puctului de pensie la 45% din salariul mediu pe economie ar însemna o creştere a pensiilor cu circa 9%, potrivit reprezentanţilor Ministerului Muncii. Ultima majorare a pensiilor a avut loc în luna octombrie 2008, cînd punctul de pensie a fost majorat la 45% din salariul mediu brut de anul trecut, de 1.550 lei. Reprezentanţii PSD au propus îngheţarea creşterii pensiilor mari în acest an, astfel încît de majorările prevăzute de legea pensiilor să beneficieze doar cei care au venituri mici.