Exact în ziua în care delegaţia noastră revenea de la Consiliul JAI, de la Bruxelles cu coada între picioare – punctul de vedere al olandezilor şi finlandezilor impunând o amânare sine die a deciziei referitoare la intrarea României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen, ministrul de Externe (unul dintre pilonii de bază ai acestui proces) îşi adresa cu seninătate „felicitări pentru ce-am făcut în privinţa Schengen”. Adică pentru atragerea fondurilor europene în vederea modernizării reţelei consulare la standardele Uniunii. Cu alte cuvinte – dl Baconschi, la fel ca şi dl Igaş, şi-a „făcut temele”. Pe valul acesta de automulţumire mă aştept să iasă şi dl Igaş şi să se felicite călduros pentru atragerea altor fonduri europene, cu care au fost dotaţi cei din poliţia de frontieră, ca să-i depisteze pe imigranţii clandestini – şi aici e vorba de tehnica ultraperformantă, cu costuri astronomice, furnizată de celebra EADS, cu care au fost înlocuite binoclurile şi câinii dresaţi, consideraţi depăşiţi. Mă duce gândul că ne-am procopsit în felul acesta cu aceleaşi dotări de care dispun grecii, prin frontierele Schengen ale cărora trec 90% din imigranţii ilegali ce poposesc în Europa, sau cei 10% care intră prin Italia sau chiar prin Olanda cea nemulţumită de alţii.

Cu alte cuvinte, privit dinamicului nostru diplomat-ministru, Schengen a fost un succes. O temă exemplar făcută. Doar că inutilă. Şi păguboasă! Pentru că toate cheltuielile (n-au fost aici doar bani europeni!) făcute în vârf de criză se dovedesc acum profund inutile. Pe fondul actual, ne descurcăm minunat cu ce aveam. Nu era nevoie să ne dotăm cu accesorii de lux cu care să luăm faţa feluriţilor inspectori.

Problema este, însă, alta. Dincolo de tematica tehnică, există şi o alta mai subtilă. Ea ţine de sensibilizarea partenerilor noştri. Se ştia foarte bine că avem nevoie de unanimitate pentru o decizie favorabilă. Se ştiau şi motivele de nemulţumire ale partenerilor dificili – în special de cele ale finlandezilor, cotropiţi de ţiganii noştri mai ceva ca de diviziile lui Stalin. Nu s-a făcut nimic însă pentru a aborda subiectele şi a deschide porţile de îneţelegere pentru rezolvări viitoare. Dl Baconschi, diplomat erudit şi multilingv, putea să facă asta. Nu putea dl Igaş, care se descurcă cu dificultate şi în limba proprie (o declaraţie amuzantă, de joi: „voi continua discuţiile cu Haga şi Helsinki pentru găsirea unui compromis!” Cum? În ce limbă? Că la nici o reuniune internaţională nu-şi scoate căştile de la urechi şi nu rosteşti vreo vorbă!).

Aşa cum se întâmplă mai mereu, ne trezim în ajunul Ignatului că purceaua interesului nostru e moartă în coteţ. De foame: luaţi cu operaţiunea ascuţirii cuţitelor şi cu redactarea meniului, am uitat să o mai hrănim!