„Purtători” de infecţii intraspitaliceşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Inconştienţă sau ignoranţă

„Purtători” de infecţii intraspitaliceşti

Eveniment 16 Iunie 2011 / 00:00 824 accesări

Infecţiile nosocomiale sau intraspitaliceşti au constituit şi constituie, la nivel mondial, o mare problemă a autorităţilor din Sănătate. Oricâte eforturi s-ar face pentru eliminarea acestora, rezultatele nu sunt atât de îmbucurătoare. Infecţiile nosocomiale au fost şi vor fi în orice unitate sanitară, indiferent cât de curată este ea, o recunosc chiar şefii din sistemul de Sănătate, pe baza probelor care se prelevează periodic. Dacă în spitalele din străinătate, dar şi în unele din ţară, eforturile pentru a ţine infecţiile intraspitaliceşti la distanţă sunt uriaşe, cadrele medicale fiind pioni principali, din păcate, în multe dintre spitalele din Constanţa se poate constata o ignoranţă sau inconştienţă din partea multor salariaţi în halate albe. „Ştim că sunt angajaţi care merg afară, la cumpărături, îmbrăcaţi cu hainele de spital, după care reintră în puncte cheie din unitatea sanitară, inclusiv în blocurile operatorii. Nu este normal”, recunoaşte şeful Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Constantin Dina. Practic, în aceste spitale este aproape imposibil ca infecţiile nosocomiale declarate să fie „0”, aşa cum multe spitale declară, în mod eronat, de teamă să nu se aleagă cu amenzi. Managerii de spitale trebuie să impună reguli cât se poate de stricte, mai ales că şeful DSPJ, dr. Constantin Dina, anunţă amenzi usturătoare pentru aceste cazuri, imediat ce legea va fi funcţională. „Consilieri au tot fost făcute şi vom mai face. Nu există scuze pentru personalul medical care părăseşte o unitate sanitară în hainele de spital, după care reintră. Evident că ele constituie o importantă sursă de microbi. Nu poţi intra în blocul operator cu hainele cu care ai ieşit pe stradă”, atrage atenţia directorul. Nu o dată, nu de două ori, ci de nenumărate ori, am putut vedea la chioşcurile din preajma Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, de exemplu, dar nu numai, personal medical îmbrăcat în echipament de spital.

CONTROALE ŞI NEREGULI. Potrivit reprezentanţilor DSPJ Constanţa, la ultimele controale care au fost întreprinse au fost depistate unele nereguli, cel mai probabil din neglijenţă, însă trebuie menţionată şi criza economică ce a afectat serios şi bugetele spitalelor. „N-au fost deficienţe majore, dar au fost. Le-am recomandat să aibă grijă să folosească în permanenţă dezinfectanţii speciali, mănuşi, la toate manevrele medicale şi, bineînţeles, să nu intre în spital cu hainele de stradă”, spune directorul dr. Dina, care a completat că nu trebuie neglijat, nici măcar o secundă, respectarea circuitelor.

RECUNOSC. Reamintim că, în primul trimestru al anului în curs, la nivelul judeţului Constanţa, două mari spitale au raportat infecţii intraspitaliceşti. Este vorba despre SCJU şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, a precizat directorul. „Spitalul de Urgenţă a raportat infecţii cu klebsiella, enterobacter şi pseudomonas, în vreme ce Spitalul de Boli Infecţioase a raportat infecţii din clasa rotavirus”, explică dr. Dina. Şi în luna aprilie, cele două spitale au raportat prezenţa infecţiilor intraspitaliceşti, câte una în ambele unităţi sanitare. „S-au îmbunătăţit raportările, cei doi reprezentanţi ai spitalelor demonstrând că doresc să ţină sub control situaţia. Este lăudabil ce fac”, este de părere directorul DSPJ, care a adăugat că, în ambele situaţii, au fost trimise echipe ale DSPJ care au prezentat măsurile ce trebuie luate în asemenea situaţii şi pentru prevenirea pe viitor a infecţiilor. În restul spitalelor din judeţ, nici urmă de infecţie nosocomială...

Potrivit specialiştilor, majoritatea infecţiilor cu Pseudomonas aeruginosă (numit şi bacilul pioceanic) sunt dobândite în spital, unde mediul umed este favorabil dezvoltării acestei bacterii. Infecţiile cu Pseudomonas sunt o cauză frecventă de morbiditate şi mortalitate a pacienţilor spitalizaţi. Pseudomonas determină infecţii foarte grave precum: respiratorii, urinare, cutanate dar şi septicemii. Acest virus este des întâlnit în spitalele noastre, dar şi în lumea întreagă.



12