Purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama a demisionat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Purtătorul de cuvânt al lui Barack Obama a demisionat

Externe 06 Ianuarie 2011 / 00:00 300 accesări

Robert Gibbs a decis să demisioneze din funcţia de purtător de cuvânt al lui Barack Obama, dar va continua să lucreze pentru preşedintele american în vederea realegerii sale în 2012F Robert Gibbs, purtător de cuvânt al lui Barack Obama după ce acesta a fost învestit în funcţie la Casa Albă în urmă cu aproape doi ani, este considerat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai preşedintelui, un fin strateg politic şi un expert în domeniul mediatic, organizând strategia de comunicare a candidatului Barack Obama în timpul campaniei din 2008. Confirmând o informaţie titrată de cotidianul „The Washington Post”, acesta a precizat că va lucra în afara Casei Albe pentru pregătirea viitoarei campanii în vederea realegerii lui Barack Obama în 2012 pentru un al doilea mandat. Cotidianul american, care citează doi democraţi apropiaţi de Casa Albă, afirmă că în curând ar putea fi anunţate cel puţin opt noi numiri, într-un moment în care preşedintele american va trebui să colaboreze cu o Cameră a Reprezentanţilor dominată de adversarii republicani.

În cadrul acestei remanieri, Barack Obama intenţionează să îl numească pe William Daley, politician din Chicago şi fost secretar în timpul administraţiei lui Bill Clinton, într-un post important printre colaboratorii săi apropiaţi, eventual şef de personal. David Plouffe, director de campanie al lui Barack Obama în 2008, ar urma de asemenea să îşi facă intrarea la Casa Albă. Preşedintele intenţionează, de asemenea, să îl înlocuiască pe Lawrence Summers, unul dintre principalii săi consilieri economici, care tocmai a demisionat din funcţie. Alţi apropiaţi ai lui Barack Obama, printre care principalul său consilier politic David Axelrod şi cei doi adjuncţi ai şefului său de personal, Jim Messina şi Mona Sutphen, ar urma de asemenea să îşi prezinte demisia. David Axelrod şi Jim Messina ar urma să se ocupe şi ei de campania din 2012. Administraţiile americane îşi remaniază de obicei echipa de colaboratori apropiaţi la mijlocul mandatului.

Taguri articol


12